Exerciţiu aerian în Bulgaria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Exerciţiu aerian în Bulgaria

Justiție 27 Mai 2014 / 00:00 476 accesări

Aeronave ale Forţelor Aeriene Române participă, în perioada 25 mai - 04 iunie, la exerciţiul multinaţional THRACIAN STAR 2014, în Bulgaria. Aplicaţia militară este organizată în comun de România, Bulgaria, Grecia şi SUA. Reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MApN) spun că exerciţiul are ca obiectiv principal ridicarea nivelului de pregătire prin instruire într-un mediu multinaţional, dezvoltarea cooperării şi îmbunătăţirea interoperabilităţii dintre armatele unor ţări membre NATO. Totodată, oficialii MApN au arătat că aplicaţia permite exersarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor NATO, precum şi participarea activă la procesul de pregătire şi executare a misiunilor aeriene în comun cu partenerii americani, bulgari şi eleni. Exerciţiul a fost planificat cu un an înainte de execuţie şi este inclus în planul cu principalele activităţi al Statului Major al Forţelor Aeriene.



12