Exerciţiul de protecţie civilă „EU-Danubius 2009”, la final

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Exerciţiul de protecţie civilă „EU-Danubius 2009”, la final

Justiție 22 Septembrie 2009 / 00:00 476 accesări

Pompierii constănţeni care au participat în perioada 9 - 12 septembrie, în Giurgiu, la exerciţiul comunitar de protecţie civilă „EU-Danubius 2009”, şi-au dus cu bine misiunile pînă la capăt. Co-finanţat de către Comisia Europeană şi implementat de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, din cadrul Ministerului Administraţei şi Internelor, exerciţiul a necesitat luni întregi de pregătire, iar scopul acestuia a fost exersarea tuturor fazelor Mecanismului Comunitar de Protecţie Civilă şi sporirea cooperării între statele membre. Scenariul exerciţiului a fost astfel gîndit încît să solicite la maximum capacităţile ţărilor participante - Austria, Bulgaria, Croaţia, Germania, Ungaria, dar şi România - care au venit pregătite să intervină cu echipaje de căutare-salvare de diverse categorii, căutare cu cîini, scafandri, prim ajutor medical, terapie intensivă, decontaminare, cercetare nucleară, chimică, radiologică şi biologică. Purtătorul de cuvînt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ Constanţa, sg. maj. Paula Anghel, a declarat că „prima zi a aplicaţiei a debutat în forţă, la primele ore ale dimineţii, în Complexul Chimic Verachim, unde mai multe persoane, dar şi salvatori au fost prinşi sub dărîmături, în urma unei explozii la un corp de clădiri. A urmat o nouă explozie, de data aceasta la instalaţia de clor-benzen din Verachim, care a dus la contaminarea altor persoane, pe o distanţă de 2500 de metri“. Forţele naţionale şi internaţionale au intervenit cu echipaje de căutare-salvare de capacitate uşoară şi medie, un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie, Unitatea Specială de Intervenţie în Situaţii de Urgenţă Ciolpani, autospeciale pentru decontaminare şi alte echipamente specifice. Complexitatea dezastrelor simulate a ţinut echipele în teren pînă la orele serii, cînd au reuşit să salveze toate victimele şi să înlăture celelalte pericole. În paralel, la Podul Prietenia, un accident rutier în care au fost implicate o autocisternă cu motorină, o furgonetă ce transporta azotat de amoniu în saci şi un microbuz de transport persoane a necesitat alte ore bune de muncă, mai ales că au existat şi persoane căzute în Dunăre. S-a intervenit cu două echipaje de scafandri din Croaţia, un elicopter, echipaje de descarcerare, ambulanţe şi autospeciale de stingere. A urmat o nouă intervenţie pe Dunăre, unde trei echipe de scafandri din Ungaria şi Croaţia au fost solicitate să intervină pentru a scoate din apă mai multe victime ale unei explozii produse la o instalaţie de alimentare a ambarcaţiunilor fluviale. Prima zi a exerciţiului s-a încheiat în Vama Giurgiu, unde a fost nevoie de toată tehnica existentă pentru decontaminarea persoanelor, din cauza mai multor tuburi cu clor a căror încărcătură s-a dispersat în aer. Cea de a doua zi a exerciţiului a început cu simularea unei explozii la un rezervor cu epiclorhidrină. În obiectiv se aflau foarte multe persoane, majoritate salariaţi ai societăţii respective. Într-un timp foarte scurt s-a intervenit cu două echipaje pentru salvarea victimelor şi limitarea efectelor exploziei, dar şi pentru izolarea zonei şi împiedicarea propagării focului la celelalte două rezervoare aflate în apropiere. La cîteva minute după anunţarea exploziei de la rezervor, pe numărul unic de apel de urgenţă a fost anunţată şi o coliziune între un vaporaş care transporta spre Olteniţa o parte dintre persoanele evacuate din Giurgiu şi o barjă încărcată cu cărbune. Pentru căutarea şi salvarea victimelor s-a intervenit cu şalupe ale Poliţiei de Frontieră, bărci şi ambulanţe ale Detaşamentului de Pompieri Giurgiu şi trei echipaje de scafandri: două ale Croaţiei şi unul al Ungariei. Una dintre misiunile echipei de scafandri a ISU „Dobrogea” a fost de a ascunde în albia fluviului Dunărea mai multe manechine pe care colegii lor unguri şi croaţi le-au căutat şi scos pe mal în timpul celor două zile de exerciţiu.



12