Tenor în cadrul Teatrului Naţional de Operã şi Balet “Oleg Danovski”, Bogdan Secula a putut fi urmãrit de publicul meloman în opere cunoscute, dar şi în concerte camerale. Absolvent al Facultãţii de Arte, Specializarea Canto, din cadrul Universitãţii “Ovidius”, Bogdan a interpretat roluri complexe, cu care a încîntat spectatorii constãnţeni. Într-un interviu acordat cotidianului “Telegraf”, Bogdan Secula a vorbit despre rolurile interpretate, dar şi despre importanţa orelor de studiu, precum şi de cea a publicului.

Cum aţi descoperit pasiunea pentru artã, pentru acest gen muzical?

Mama mea a fost balerinã în acest teatru (nr. Teatrul Naţional de Operã şi Balet “Oleg Danovski”) şi o însoţeam, mai mereu, la repetiţii şi la spectacole. Pasiunea a venit de la sine. În pauze mã jucam la pianul care era acolo, în sala de repetiţii, dupã care a intervenit “microbul”. A fost o perioadã cînd am încercat şi muzicã uşoarã, însã mi-am dat seama cã nu mi se potriveşte acest gen. Dupã ce am terminat liceul, care nu a fost de specialitate, am vãzut un anunţ prin care se spunea cã este nevoie de corişti.

M-am prezentat şi eu, am fost acceptat şi, aprox. 12 ani, am cîntat în cor. Acum doi ani, dupã absolvirea Facultãţii de Arte, Specilaizarea Canto, din cadrul Universitãţii “Ovidius”, mi s-a oferit ocazia de a încerca şi roluri solistice mai complexe decît cele pe care le jucasem pînã atunci.

Care a fost primul rol pe care l-aţi interpretat?

Goro, un personaj care face parte din opera “Madama Buterffly”. A fost un rol de tenor nu foarte important ca personaj în opera respectivã, dar dificil din punct de vedere ritmic şi al interpretãrii. I-am dat viaţã şi lui don Octavio din opera “Don Giovanni”, dar şi lui Alfredo din opereta “Liliacul”. În fiecare an îmi propun sã am douã roluri în premierã.

Cît de uşor intraţi în “pielea” personajului?

Ani de studiu foarte mult, trebuie sã citeşti tot libretul ca sã îţi dai seama de ansambluul tuturor personajelor care comunicã cu tine în piesã. Trebuie sã pui în practicã absolut tot ce ai învãţat în facultate, atît din punct de vedere teoretic, cît şi muzical. Trebuie, bineînţeles sã ai şi talent, responsabilitate asupra lucrurilor pe care ţi le asumi, dar şi sã şti cum sã îţi alegi repertoriul.

De cîte ore de repetiţii este nevoie pentru a avea o prestaţie impecabilã?

Depinde de rolul pe care îl interpretezi şi de opera din care face parte. Dacã este operetã şi ai jucat-o de mai multe ori, atunci orele de repetiţie sînt mai reduse. Cînd sînt invitaţi, care joacã pentru prima datã alãturi de tine, trebuie sã ai rãbdare cu fiecare în parte, pentru cã numai cu calm rezolvi orice problemã. Operele care se joacã mai rar necesitã repetiţii mai îndelungate.

Ce pãrere aveţi despre publicul din ziua de astãzi a muzicii lirice?

Mi-aş dori sã vãd sãlile puţin mai pline. Conteazã foarte mult şi mediatizarea, care ar trebui sã fie mai incisivã şi atunci impactul ar fi mult mai amplu. Bineînţeles, cã mai conteazã şi educaţia şi cultura fiecãrui spectator în parte. Spune-mi ce asculţi ca sã îţi spun cine eşti. Dacã se menţine tradiţia şi încerci, totuşi, sã ridici şi ştacheta, atunci cîştigi şi mai mulţi spectatori.

Cît de uşor sau de greu este sã captezi atenţia publicului?

În primul rînd, trebuie sã cunoşti foarte bine rolul pe care îl interpretezi, sã-l simţi ca şi personaj şi sã colaborezi foarte bine cu cei din jurul tãu, care se aflã cu tine pe scenã. Doar aşa publicul primeşte adevãratul mesaj. Dacã mesajul este just şi susţinut de o interpretare foarte bunã din partea celui care îl interpreteazã, atunci relaţia care se creazã între artist şi public este una extraordinarã. Aplauzele de final spun totul. Publicul este foarte important. Existã vorba “Mãria sa, publicul”, de care trebuie sã ţii seamã. El ne rãsfaţã cînd este mulţumit şi ne atinge cu o nueluşã atunci cînd greşim.

Ce sfat le daţi tinerilor care îşi doresc o carierã în acest domeniu?

Cred cã foarte importantã este pasiunea pentru acest gen muzical. Dupã un studiu îndelungat şi încercãri în anumite concerte, ajungi sã îţi cunoşti calitãţile. Importantã este si rãbdarea, dar şi perseverenţa şi încrederea în tine. Atunci cu siguranţã îţi deshizi o poartã, care, cu timpul, o deschide pe alta şi tot aşa. Toate lucrurile se fac cu calm şi gradat.

Care sînt urmãtoarele dvs. proiecte?

Îmi doresc sã încerc sã îl interpretez pe Nemorino din “Elixirul dragostei” şi sã particip la diferite concerte.

Le transmiteţi un mesaj cititorilor cotidianului “Telegraf”?

În primul rînd, le doresc sãrbãtori fericite, noul an sã le aducã tot ce îşi doresc. În ceea ce ne priveşte pe noi, ca instituţie, dar şi ca oameni, anul urmãtor sã fie plin de reuşite profesionale. Cititorilor dvs. le mulţumesc pentru cãldura pe care ne-o aratã de fiecare datã cînd vin sã ne vadã şi pentru îngãduinţa pe care ne-o aratã în anumite momente mai dificile pentru noi.