Există bani pentru majorarea alocaţiilor copiilor, pensiilor şi salariilor!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Există bani pentru majorarea alocaţiilor copiilor, pensiilor şi salariilor!

Social 19 Martie 2019 / 16:05 781 accesări

Premierul Viorica Dăncilă a dat asigurări marţi, la începutul şedinţei de Guvern, că sunt bani în buget pentru mărirea pensiilor şi salariilor şi că Executivul a modificat legislaţia pentru a face posibilă majorarea alocaţiilor copiilor. ”Avem bani şi pentru mărirea pensiilor şi pentru mărirea salariilor aşa cum am dovedit că am avut şi anul trecut. Prin modificările pe care guvernul le-a făcut legii plafoanelor bugetare am asigurat şi creşterea alocaţiilor pentru copii de la 84 lei la 150 lei, iar în cazul copiilor cu dezabilităţi de la 200 lei la 300 lei. Vom continua prin acest buget să sprijinim mediul de afaceri şi să asigurăm cofinanţarea pentru numeroase proiecte europene”, a declarat Viorica Dăncilă. Ea a mai spus că bugetul pe anul 2019 este unul al investiţiilor şi al dezvoltării. ”Intrăm în linie dreaptă cu proiectele pe care ni le-am propus atât de necesare pentru dezvoltarea României. După cum ştiţi am alocat peste 15 miliarde de lei în plus pentru investiţii faţă de anul trecut din care 6 miliarde de lei pentru infrastructura de transport. Totodată bugetul pe anul 2019 prevede cea mai mare alocare de fonduri pentru sănătate din întreaga istorie a României. Anul trecut am crescut substanţial salariile în sănătate, anul acesta ne concentrăm atenţia asupra investiţiile astfel încât să le oferim românilor acces la servicii de sănătate performante. De asemenea educaţia primeşte 9,9 miliarde de lei în plus faţă de anul 2018. Investim în viitorul României”, a conchis premierul.

Taguri articol


12