Reprezentantul UNICEF pentru România, Pierre Poupard, a declarat, în urmă cu două zile, la Geneva, că odată cu integrarea în Uniunea Europeană, România va deveni şi o destinaţie a copiilor victime ale traficului de fiinţe, nu numai o sursă pentru traficanţi. „Ţinînd cont că România va intra în UE, este mai mult ca sigur că aceasta va deveni o ţară sursă, de tranzit şi o destinaţie pentru traficanţii de copii“, a declarat Pierre Poupard, la briefing-ul UNICEF de la Geneva. Poupard a amintit însă şi de progresele pe care le-a făcut România în privinţa copiilor instituţionalizaţi, arătînd că numărul acestora s-a redus de la 100.000, în 1990, la 25.000, în prezent. El susţine că sărăcia este una dintre cauzele acestor probleme, 30% din cele 22,3 milioane de persoane din România trăind în sărăcie. Poupard a mai precizat că există bănuieli că poliţişti din România colaborează cu traficanţii de copii. Reprezentantul UNICEF a mai arătat că autorităţile române iau măsuri pentru modernizarea graniţelor, în concordanţă cu standardele UE, pentru a controla mai bine migraţia, fenomenul fiind în strînsă legătură cu traficul de copii. „Începînd cu anul 2000, România a făcut un efort incredibil de a dezvolta un cadru legal privind traficul de persoane. Sub presiune internă şi externă, Guvernul României a emis o serie de legi şi de regulamente care să prevină traficul de persoane", a spus Poupard. Totodată, el a arătat că România are legi speciale şi practici care s-au dezvoltat rapid datorită eforturilor combinate ale statului şi ale organizaţiilor nonguvernamentale. „Guvernul a înfiinţat adăposturi naţionale, dar serviciile trebuie diversificate şi îmbunătăţite, pentru că, de multe ori, victimele nu ajung la ele", a adăugat reprezentantul UNICEF. În ultimii ani, UNICEF a iniţiat un program de intervenţie în zonele vulnerabile la traficanţi, oferind instrucţie specializată pentru copii, tineri şi familii. Pierre Poupard a precizat că există numeroşi traficanţi şi consumatori în multe ţări europene, pentru că legea nu este destul de puternică.