Ex-ministru al Agriculturii condamnat definitiv

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
ÎCCJ

Ex-ministru al Agriculturii condamnat definitiv

Politică 29 Mai 2012 / 00:00 332 accesări

Fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan a fost condamnat definitiv, ieri, de instanţa supremă, la şapte ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de deturnare de fonduri. Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a menţinut, astfel, condamnarea decisă, în aprilie 2011, în cazul lui Ioan Avram Mureşan. Instanţa urmează să emită mandatul de executare a pedepsei, care va fi trimis în cazul lui Ioan Avram Mureşan la Serviciul Urmăriri din Poliţia Baia Mare, pentru punerea în executare. De asemenea, completul de cinci judecători a păstrat şi sentinţele decise în cazul celorlalţi inculpaţi din dosar. Astfel, Ioan Enea Truţă a rămas cu pedeapsa de şapte ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri şi a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, iar Silvia Căpitanu (fostă Buzatu) a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri. Pe latură civilă, instanţa i-a obligat pe cei trei, în solidar, la plata a 2.950.768,89 de lei despăgubiri civile către Ministerul Agriculturii.



12