Exodul medicilor a luat o tendinţă îngrijorătoare!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Suntem unici în Europa

Exodul medicilor a luat o tendinţă îngrijorătoare!

Sănătate 24 Mai 2012 / 00:00 475 accesări

Preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof.univ.dr. Vasile Astărăstoae, a declarat, ieri, la Suceava, că un număr de 11.200 de medici au plecat din România în ultimii cinci ani, apreciind că exodul medicilor români a luat o „tendinţă îngrijorătoare”. Oficialul a declarat că, în perioada 2007-2012, au fost formaţi 8.600 de medici specialişti, iar în acelaşi interval de timp au plecat din România 11.200 de medici. El a spus că România \"a pierdut\" aproximativ trei miliarde de lei numai cu cheltuielile de educaţie pentru aceşti medici. Profesorul a declarat că s-a ajuns ca în unele spitale să nu existe măcar un singur medic specialist într-un anumit domeniu. „Din cauza condiţiilor din România, exodul medicilor a luat o tendinţă îngrijorătoare”, a subliniat preşedintele CMR, arătând că în privinţa acestui fenomen „suntem unici în Europa”. El crede că printre motivele care stau la baza plecării medicilor din România sunt blamarea corpului medical şi lipsa de respect pentru această categorie profesională, veniturile mici ale medicilor, politizarea excesivă a sistemului sanitar care nu permite realizarea sau dezvoltarea unei cariere profesionale, frica de malpraxis în condiţiile în care medicii sunt nevoiţi \"să improvizeze de la o zi la alta\" în lipsa unor dotări sau asigurării medicamentelor necesare tratării pacienţilor.



12