23 Noiembrie 2024, 22:34
O echipa medicală din România, formată din cinci cadre medicale şi patru voluntari de alte profesii, va pleca într-o expediţie în Nepal, timp de o lună, pentru a acorda asistenţă medicală celor care au nevoie la căpătul pământului. Cel care a iniţiat acţiunea, dr. Roland Hermann, medic stomatolog şi pasionat al zborurilor cu parapanta, susţine că vrea să depăşească mediul de activitate limitat la cabinetul său şi să ajute categoriile de populaţie defavorizate de pe glob, cărora, din cauza sărăciei şi a inaccesibilităţii aşezarilor, le lipseşte asistenţa medicală.