Experiment spaţial

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Experiment spaţial

Monden 18 August 2011 / 00:00 486 accesări

Agenţia Spaţială Europeană (ESA) doreşte să lanseze o misiune, în anul 2015, în cadrul căreia savanţii vor să lanseze un satelit cu o viteză foarte mare către un meteorit de testare, pentru a vedea dacă acesta îşi va modifica traiectoria. Scopul acestei misiuni este de a vedea dacă salvarea Terrei este posibilă prin această metodă, în cazul în care se descoperă că un astfel de asteroid se află cu adevărat pe o traiectorie de coliziune cu Pământul. Misiunea pusă la punct de ESA, denumită Don Quijote, va consta în expedierea a două vehicule spaţiale spre unul dintre asteroizii din apropierea Terrei. Unul va avea rol de proiectil iar celălalt va rămâne pe orbita satelitului, va colecta şi va analiza datele în urma acestui experiment. O ţintă potenţială este asteroidul 99942 Apophis, despre care experţii spun că are o probabilitate din 250.000 să lovească Terra în anul 2036, iar misiunea Don Quijote ar putea reprezenta un bun exerciţiu de antrenament. Vehiculul-proiectil, denumit Hidalgo, are o greutate de 500 de kilograme şi va lovi asteroidul cu o viteză de circa 10 kilometri pe secundă. Vehiculul care va rămâne pe orbită, denumit Sancho, va filma coliziunea şi va monitoriza evoluţia asteroidului, pentru a vedea dacă acesta îşi modifică traiectoria. Între timp, NASA plănuieşte ceva şi mai spectaculos, vrea să plaseze, în următorii 15 ani, astronauţi pe suprafaţa unui asteroid.

Taguri articol


12