Administraţia Bush a efectuat experimente şi lucrări de cercetare pe prizonieri suspectaţi de terorism, interogaţi de CIA după atacurile din 11 septembrie, afirmă organizaţia Physician for Human Rights (PHR). Organizaţia spune că medicii care au efectuat experimentele au acţionat la ordinul CIA. Ei nu s-au limitat însă la supravegherea interogatoriilor dure, ci au strâns informaţii generale pentru evaluarea metodelor de interogare. Se punea problema mai ales de a se justifica legal aceste practici în cazul în care s-au fi demarat urmăriri penale pentru tortură împotriva agenţilor care participau la interogatorii. Cel puţin 14 prizonieri au dispărut din închisorile secrete CIA, între sfârşitul lui 2001 şi septembrie 2006, reapărând la Guantanamo. Dintre aceştia, cel puţin doi au fost supuşi la simularea înecului şi toţi au fost încadraţi într-un program de privare de somn, de nuditate forţată sau expunere la temperaturi extreme. Organizaţia se bazează pe documente publicate în august 2007. Ele arată că SUA au întocmit, după 11 septembrie, o ”listă cu tehnici de interogare ameliorate”, care apoi au fost justificate de Departamentul Justiţiei în plan legal. Medicii care participau la acest program strângeau informaţii medicale despre efectele produse de ”tehnicile ameliorate”, ce erau apoi folosite pentru dezvoltarea de noi proceduri de simulare a înecului.
”CIA pare să fi încălcat toate standardele legale şi etice implementate de la Al Doilea Război Mondial pentru protejarea prizonierilor. Aceste acte sunt nu numai crase încălcări ale legilor privitoare la drepturile omului, ci şi un grav afront la adresa valorilor de bază ale Americii”, a declarat Frank Donaghue, responsabil al PHR. Organizaţia cere ca preşedintele Obama să ordone investigarea acestor acuzaţii şi, dacă se va dovedi că s-a comis o infracţiune, cei responsabili să fie urmăriţi penal. În plus, Congresul trebuie să amendeze imediat Actul de interzicere a crimelor de război, pentru a se înlătura schimbările efectuate în 2006 de administraţia Bush, ce permiteau o definire mai permisivă a infracţiunii de efectuare a unor experimente asupra deţinuţilor din custodia SUA.