Expertele Ileana-Roxana Pintea și Elena-Valentina Mușuroiu, care au fost desemnate de instanță să se ocupe de dosarul în care este judecat președintele Consiliului Județean (CJ) Vrancea, Marian Oprișan, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Ele sunt cercetate pentru infracțiunile de favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu și fals intelectual, fapte comise în timp ce realizau expertiza financiar-contabilă în dosarul penal deschis pe numele lui Oprișan, acuzat la rândul lui de abuz în serviciu și utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate. Potrivit DNA, cele două experte au stabilit împreună să realizeze expertiza în așa fel încât să servească intereselor inculpaților judecați. Roxana Pintea și Elena Mușuroiu au fost reținute de procurori sâmbătă, iar duminică, Tribunalul București a hotărât arestarea lor preventivă. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată. Președintele CJ Vrancea, Marian Oprișan, este judecat din 2006 pentru infracțiunile de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fals și uz de fals, după ce a atribuit lucrări de construcție unor firme neeligibile, conduse de apropiați de-ai săi. În același dosar sunt cercetați și alți angajați ai CJ Vrancea.