Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, ieri, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, prezent la Bucureşti cu ocazia Summit-ului Dunării, organizat la Palatul Parlamentului. În cadrul întâlnirii, preşedintele CE a declarat că principalul obiectiv al României trebuie să rămână implementarea măsurilor structurale şi de consolidare fiscală, adăugând că experţi ai CE vor veni la Bucureşti săptămâna viitoare pentru a evalua progresul în şapte domenii. \"Fără măsuri, ţara nu va putea progresa din punct de vedere economic şi nu va putea depăşi această situaţie\", a spus Barroso. Oficialul european a explicat că a discutat cu Băsescu despre modul în care pot fi protejate cel mai mai bine grupurile cele mai vulnerabile din societate şi cum se poate investi în creştere. \"Prioritatea noastră imediată este de a aduce situaţia economică la un nivel de stabilitate. Ştim că România ia măsuri foarte dificile, foarte grele, dar alternativa, credem, ar fi una şi mai dificilă. Trebuie să grăbim fluxul de fonduri europene astfel încât ele să poată să fie folosite la capacitate maximă\", a mai spus Barroso.