Experţii criminalişti, selectaţi la „sânge”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Experţii criminalişti, selectaţi la „sânge”

Justiție 18 Septembrie 2010 / 00:00 563 accesări

Ministerul Justiţiei (MJ) a organizat vineri o sesiune de discuţii pe tema proiectului de lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei nr. 75/2000, privind autorizarea experţilor criminalişti care pot fi recomandaţi de părţi să participe la efectuarea expertizelor criminalistice. Secretarul de stat în MJ, Alina Bica, a declarat că este periculos ca accesul pe piaţă al viitorilor experţi criminalişti să se facă doar pe bază de curriculum vitae (CV) şi că acest lucru ar bulversa sistemul. „Am verificat dacă undeva în Europa există o astfel de procedură şi o astfel de modalitate, respectiv, ca orice persoană care se consideră expert în domeniu să-şi posteze sau să se autorizeze ca expert criminalistic. Mi se pare un lucru periculos şi care nu cred că este benefic pentru activitate în sine. (...) Dată fiind şi percepţia pe care magistraţii o au în legătură cu expertiza criminalistică - unul dintre mijloacele de probă cu cea mai mare acurateţe recunoscută în domeniul judiciar -, să ai trei expertize cu trei opinii a trei persoane care au un CV în spate cu concluzii diferite referitoare la aceeaşi problemă cred că ar bulversa sistemul”, a apreciat Bica. Directorul adjunct al Institutului Naţional de Expertiză Criminalistică (INEC), Sorin Vasilache, a afirmat că nu este de acord cu posibilitatea ca accesul de piaţă al experţilor să se facă pe bază de CV. „Poziţia INEC este că expertul nu se naşte peste noapte şi colegii de la poliţie cred că pot să confirme acest lucru. Trebuie o perioadă îndelungată de activitate în care se dobândeşte acestă calitate de expert, mai ales în domeniul criminalistic”, a subliniat Sorin Vasilache. Reprezentantul Asociaţiei Criminaliştilor din România, Vasile Lăpăduş, a fost de părere că problema expertului privat trebuie să rămână „în afara acestui proiect”. Şi ceilalţi reprezentanţi care au luat parte la discuţiile de la MJ au spus că sunt necesare reglementări foarte stricte privind accesul în această profesie. La rândul său, directorul Institutului de Criminalistică din cadrul Poliţiei Române, cms. şef Gabriel Ţâru, a declarat că nu este suficient ca orice persoană care are studii, indiferent de natura specialităţilor, să fie declarată ca fiind expert, nu numai în România, ci în orice ţară. El a spus că în Poliţia Română sunt aproximativ 2.000 de criminalişti, inclusiv cei care efectuează cercetări la faţa locului şi că nu pot face faţă, de aceea sunt întârzieri foarte mari. Participanţii la dezbatere au arătat că trebuie reglementat foarte exact cine va conduce şi va autoriza laboratoarele private de expertiză criminalistică, fiind nevoie ca MJ să impună nişte limite şi reguli. Mihai Udroiu, reprezentantul MJ, a mai precizat că, în esenţă, proiectul vizează liberalizarea pieţei expertizei criminalistice prin extinderea cadrului actorilor. „Astfel, pe lângă INEC, Institutul de criminalistică al IGPR şi Institutul de Înaltă Tehnologie din SRI vor exista şi alţi actori, respectiv laboratoare de expertiză supuse unor autorizări strict de partea unei echipe comune a MJ şi MAI, astfel încât să se asigure un acces liber şi o celeritate a procesului penal în materie de expertize criminalistice”, a arătat Udroiu.



12