Poate că, în sfârşit, glasurile miilor de pacienţi care s-au simţit nedreptăţiţi de-a lungul timpului, în România, se fac auzite. Procesele de malpraxis la noi, până acum, nu au depăşit stadiul unor glume proaste. Ieri însă, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a făcut puţină lumină în cadrul acestui subiect atât de spinos şi controversat. El a declarat, la Şcoala de vară a PNL de la Constanţa, că, pentru prima dată, asigurătorul va fi introdus ca parte în negocierea dintre medic şi pacientul care se crede prejudiciat, în cazurile de malpraxis. „Legea de azi privind malpraxisul nu funcţionează corect şi, atunci, trebuie să o îmbunătăţim. Ce încercăm să facem aici? Când eu, pacient, sunt nemulţumit de un serviciu medical şi consider că m-a prejudiciat acel serviciu medical, pot să îmi cer drepturile: o despăgubire patrimonială, dacă mi-a produs o leziune şi mă costă sau cred eu că sunt îndreptăţit la aşa ceva, sau o despăgubire morală, sau amândouă, de la caz la caz“, a spus Nicolăescu. El a menţionat că fiecare pacient, pentru el, face ce crede de cuviinţă, arătând, însă, că legea trebuie să ofere cadrul pentru accesarea mai multor variante. Nicolăescu a arătat că pacientul nu va plăti expertul care se va pronunţa asupra eventualei erori medicale, plăţile în acest caz fiind suportate de asigurator. „Noi încercăm următoarea variantă: să-i oferim pacientului posibilitatea să se înţeleagă cu doctorul, utilizând serviciile pe care le pune la dispoziţie asigurătorul, în sensul în care asigurătorul plăteşte un expert dacă e nevoie să spună: e sau nu e malpraxis sau în ce măsură s-a produs un prejudiciu acelui pacient. Nu-l costă pe pacient, deci îi oferim această posibilitate“, a spus Nicolăescu. Ministrul Sănătăţii a precizat că asigurătorul va fi obligat să plătească despăgubirea, iar termenul pentru negocierea amiabilă pacient - medic va fi de şase luni. „Îi oferim pacientului o sumă de despăgubire pe care asigurătorul de data aceasta este obligat să o plătească. Şi, lucrul cel mai important - oferim un termen în care să aibă loc înţelegerea, negocierea amiabilă: şase luni maxim. După şase luni, dacă nu s-a întâmplat asta, pacientul poate să se ducă la instanţă şi instanţa, sigur, după ani de zile, cum ştim că durează procesele în România, îi va spune: „Ai dreptul, nu ai dreptul, îţi dau un leu, o sută de lei sau nu-ţi dau nimic”, de la caz la caz. Aceasta ar fi esenţa malpraxisului şi e prima oară când introducem asigurătorul ca parte în acest proces“, a mai spus ministrul.