Exploatarea auriferă, doar cu acordul populaţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Propunere PNL

Exploatarea auriferă, doar cu acordul populaţiei

Justiție 10 Septembrie 2011 / 00:00 551 accesări

OPINIA CETĂŢEANULUI Deputatul liberal Adriana Săftoiu a declarat, vineri, că proiectul aurifer de la Roşia Montană ar trebui supus cel puţin unui referendum local. Adriana Săftoiu nu se declară nici pro, nici contra proiectului minier de la Roşia Montană. „Cred că fac parte din categoria celor care încă nu au o opinie ferm conturată. O dezbatere nu strică absolut deloc. E un proiect de mult prea mult timp în discuţia publică”, spune deputatul PNL. În opinia parlamentarului liberal, „şi Opoziţia şi Puterea trebuie să renunţe la orice tip de orgolii şi trebuie discutat cu argumente foarte serioase”. Adriana Săftoiu crede că trebuie discutat altfel decât cu pasiune şi cu patimă. „Trebuie ţinut cont foarte mult şi de punctul de vedere al locuitorilor de acolo. Nu poţi să iei decizii cu forţa, trebuie ajuns la un punct de vedere comun”. „Unii medici susţin că-i o cantitate foarte mică (de cianuri) şi că practic n-ar putea să existe o influenţă negativă, alţii spun invers, apoi sunt siturile romane de acolo, care, evident, trebuie protejate…”, a mai spus deputatul PNL.

DIALOGUL SURZILOR În opinia Adrianei Săftoiu, dezbaterea în Parlament, ca idee, este salutară şi foarte-foarte bună. Singura ei rezervă este că, în Parlament, toate dezbaterile devin aproape inutile. „E dialogul surzilor acolo! De fapt nu se ascultă argumente, fiecare vine cu speech-ul făcut de consilier, se duce la microfon, îşi citeşte speechul şi pleacă acasă… Dezbaterea ar însemna să vii acolo şi fiecare să-şi expună punctul de vedere, după care să continuăm să discutăm punctele de vedere, să vedem ce e de făcut”, a spus Săftoiu. Deputatul liberal militează pentru o dezbatere în spaţiul societăţii civile.

Taguri articol


12