„Explorarea grădinii Carpaţilor” are un TVA de 400.000 de euro!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Răspunsuri galben spre portocaliu

„Explorarea grădinii Carpaţilor” are un TVA de 400.000 de euro!

Eveniment 28 Aprilie 2011 / 00:00 834 accesări

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a găsit explicaţia pentru majorarea cu aproximativ 400.000 de euro a valorii contractului de promovare internă a programului „Exploraţi Grădina Carpaţilor”: este vorba de TVA. „Suma alocată campaniei radio-TV interne, 6.935.484 lei, este o sumă fără TVA, aşa cum reiese din anunţul de participare 113665/31.12.2010, publicat pe SEAP, şi nu suma cu TVA”, au declarat reprezentanţii Ministerului Turismului. Reamintim că Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a anunţat, oficial, atribuirea unui contract de publicitate radio-TV pentru promovarea programului „Exploraţi Grădina Carpaţilor”, în valoare de 8.526.990,2 lei. Licitaţia a fost câştigată de SC Media Investment Communication SRL, la un preţ cu aproape 400.000 de euro mai mare decât estimarea iniţială a valorii contractului. Potrivit autorităţii contractante, programul publicitar are în vedere determinarea românilor de a-şi petrece vacanţele şi sărbătorile religioase în ţară şi vizează spoturi publicitare difuzate la Pro TV, Radio România Actualităţi şi Pro FM. Cu toate că la licitaţie s-au înscris şase ofertante, iar criteriul de atribuire a fost cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic, potul s-a majorat din decembrie până în martie cu peste 1,5 milioane de lei, fără ca oficialii români să ofere nicio explicaţie. Proiectul se înscrie în cadrul celor finanţate din fonduri externe nerambursabile FEN (Fondul European de Dezvoltare). Firma Media Investment Communication este deţinută în proporţie de 90% de trustul Flash Investment şi de Alexandru Dan Balotescu - 10%. Totodată, Flash Investment aparţine celui mai bogat publicitar din România, Szigeti Zoltan-Eugeniu (37%), a cărui avere este estimată la 25-30 de milioane de euro, Mihaelei Nicola (32%) şi fratelui acesteia, Teodor-Bogdan Nicola (31%).



12