Explozie în centrul Berlinului: un mort

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Explozie în centrul Berlinului: un mort

Externe 15 Martie 2016 / 15:47 454 accesări

Un autoturism a sărit în aer, în mers, în centrul Berlinului, marți dimineață, provocând moartea șoferului. O bombă a cauzat deflagrația care s-a produs în jurul orei locale 8.00, într-o intersecție aglomerată din cartierul Charlottenburg, a declarat Carsten Mueller, adjunctul purtătorului de cuvânt al Poliţiei din Berlin. Mașina s-a răsturnat în urma exploziei și apoi a intrat într-un vehicul parcat. Nu au fost înregistrate alte victime, a anunțat poliția. ”Anchetatorii lucrează în baza ipotezei potrivit căreia se afla un dispozitiv exploziv în interior sau pe vehicul, care a provocat explozia”, a declarat Mueller. Poliția încearcă să stabilească identitatea șoferului. Într-o fotografie postată de poliţia din Berlin pe Twitter se poate vedea un autoturism break argintiu, marca Volkswagen Passat, avariat pe o stradă, cu geamurile spulberate de suflul exploziei şi tamponat în partea din faţă. Forțele de poliție le-au cerut persoanelor care locuiesc în interiorul perimetrului de securitate să nu iasă din case. Potrivit Reuters, poliția germană a anunțat că nu sunt dovezi care să indice faptul că explozia ar fi rezultatul unui act terorist. Anchetatorii au stabilit că la locul incidentului nu se mai află alte dispozitive explozive.

Citește și:

Un fotbalist internaţional german a pierdut 75.000 de euro într-un taxi

Alarmă falsă cu bombă la ambasada SUA din Berlin

Amenințare cu bombă la ambasada SUA din Germania

Taguri articol


12