Locatarii unui bloc din comuna Cumpăna au trăit, ieri după amiază, momente de groază, cînd acumulările de gaze dintr-un apartament au explodat. “Eram pe scară la parter, iar la etajul doi erau nişte copii care se jucau. S-a auzit o bubuitură puternică, iar copilaşii au început să ţipe. Iniţial am fost foarte derutată, nu ştiam ce se întîmplă. Cînd m-am dezmeticit, am urcat la etaj să văd dacă sînt bine copiii, iar apoi am urcat la trei şi am vazut uşa apartamentului în care a avut loc explozia smulsă din perete”, a declarat o locatară a imobilului. În momentul exploziei, în apartamentul respectiv se aflau un copil în vîrstă de numai trei ani şi părinţii acestuia. În urma deflagraţiei nimeni nu a fost rănit, dar cei doi soţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa pentru investigaţii amănunţite, ei fiind în stare de şoc. Deşi explozia nu a fost urmată de incendiu, pompierii militari s-au deplasat la locul incidentului pentru a se asigura că nu mai există alte scurgeri de gaze. În urma verificărilor, s-a stabilit că butelia scăpa gaze. Acestea s-au acumulat, iar în momentul în care a fost aprinsă lumina din bucătărie s-a declanşat explozia. Suflul deflagraţiei a aruncat în exteriorul clădirii toată tîmplăria de la ferestrele apartamentului. Din fericire, copilul de trei ani se afla în ultima cameră şi nu a simţit în niciun fel şocul provocat de explozie.