Explozie într-un bloc din Caransebeș; o persoană a fost rănită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Explozie într-un bloc din Caransebeș; o persoană a fost rănită

Eveniment 14 Noiembrie 2014 / 09:45 201 accesări

Un bărbat din Caransebeș (Caraș-Severin) a fost rănit, în această dimineață, în urma unei explozii produse în garsoniera acestuia dintr-un bloc din municipiu. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș- Severin, deflagrația, care nu a fost urmată de incendiu, a avut loc în această dimineață, în jurul orei 4.00, într-o garsonieră aflată la etajul al doilea al unui un bloc din municipiul Caransebeș. Cel mai probabil, explozia a avut loc în urma unei scurgeri de gaze. Proprietarul locuinței, care se afla singur în locuință, a suferit arsuri, fiind transportat cu o ambulanță la Spitalul Municipal Caransebeș. La fața locului au sosit și echipe de la E. ON Gaz, care au întrerupt alimentarea cu gaze a blocului. De asemenea, inspectori de la Inspectoratul de Stat în Construcții urmează să verifice dacă a fost afectată structura blocului.

Taguri articol


12