22 Decembrie 2024, 18:06
O puternică explozie s-a produs sâmbătă dimineaţă la o casă din Năvodari, două persoane fiind rănite. Anca Chiriţă, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea, a declarat că explozia nu a fost urmată de incendiu, astfel încât nu a fost necesar ca pompierii chemaţi la faţa locului să întindă linia de stingere.
Ea a precizat că imobilul în care s-a produs explozia, ale cărei cauze nu sunt cunoscute încă, a fost distrus în proporţie de 90%.
De asemenea, Chiriţă a afirmat că două persoane au necesitat îngrijiri medicale, una dintre ele fiind transportată la spital pentru investigaţii suplimentare.