O femeie a ajuns în stare gravă la spital, sîmbătă dimineaţă, după ce i-a explodat în faţă o maşină de prelucrat fosfat. Incidentul a avut loc în jurul orei 08.00, la SC Marway Fertilchim Năvodari. Poliţiştii din localitate spun că incidentul a avut loc la scurt timp după ce Maria Boncu, în vîrstă de 50 de ani, a pornit maşina de prelucrat fosfat. Astfel, în momentul în care femeia a pus utilajul în treapta a doua de funcţionare, maşina a explodat, iar femeia a fost cuprinsă de flăcări. Din fericire, în apropierea acesteia se aflau mai multe persoane care au aruncat un capot peste victimă şi au stins focul cu un extinctor. Maria Boncu a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa unde, după primirea îngrijirilor medicale, a fost internată în Secţia de Terapie Intensivă. Cadrele medicale au menţionat că victima a suferit arsuri grave pe mîini, piept şi faţă. În urma cercetărilor efectuate la locul accidentului de muncă, directorul coordonator adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa, Marius Ciobanu, a declarat că utilajul a fost folosit şi cu o zi înainte de producerea tragediei, însă nu a prezentat niciun semn de defecţiune. În momentul de faţă, o comisie din cadrul firmei a demarat o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la producerea exploziei, iar inspectorii ITM verifică dacă angajaţii au respectat toate normele de siguranţă a muncii.