Explozie la preţurile benzinei şi motorinei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În urma cotaţiei record a petrolului

Explozie la preţurile benzinei şi motorinei

Eveniment 22 Noiembrie 2007 / 00:00 1700 accesări

Potrivit unui studiu de piaţă realizat de Reuters în 20 de state, preţul benzinei a crescut în noiembrie, la nivel mondial, inversînd declinul cu caracter sezonier înregistrat la sfîrşitul verii, în condiţiile în care cotaţia petrolului se apropie de 100 de dolari pe baril. Traderii consideră că tendinţa ascendentă a preţului de retail al benzinei se va menţine, întrucît acesta nu reflectă în totalitate aprecierea cotaţiei petrolului, iar stocurile de carburanţi din Statele Unite ale Americii şi Europa se află la un nivel redus. Cea mai scumpă benzină poate fi cumpărată în Norvegia, principalul producător de petrol din Europa, respectiv 2,29 dolari pe litru (circa 1,52 euro), iar cea mai ieftină în Venezuela, cu 0,03 dolari pe litru. În Europa, preţul benzinei variază între 2,29 dolari pe litru în Norvegia şi 0,8 dolari în Rusia. În majoritatea celorlalte state europene, preţurile benzinei au rămas neschimbate sau au urcat doar uşor, de la jumătatea lunii septembrie.

În România, Petrom a majorat, marţi, preţurile la benzina şi motorina comercializate în reţeaua proprie cu 9-10 bani pe litru, ca urmare a creşterii cotaţiilor internaţionale. Petrom deţine în România circa 450 de staţii, dintre care 79 sînt PetromV. Creşterea preţului benzinei este mai degrabă urmarea cotaţiei record a petrolului, decît a cererii, care a scăzut la sfîrşitul sezonului de vară, a declarat, ieri, Peter Beutel, preşedintele firmei americane de consultanţă Cameron Hanover. Preţul petrolului destinat pieţei americane s-a menţinut în majoritatea timpului peste nivelul de 90 de dolari pe baril, de la sfîrşitul lunii octombrie, iar miercuri a atins un nou record istoric de 99,29 dolari pe baril. La avansul cotaţiei petrolului au contribuit temerile privind nivelul stocurilor în sezonul de iarnă, dar şi investiţiile speculative, ca urmare a evoluţiei descendente a dolarului şi a zvonurilor privind reducerea dobînzilor de către băncile centrale, pentru a contracara efectul negativ al crizei creditelor.



12