Exploziv: „Am fost arestat din cauza dosarului Telepatia”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Exploziv: „Am fost arestat din cauza dosarului Telepatia”

Justiție 21 Octombrie 2014 / 00:00 535 accesări

Judecătorul Stan Mustaţă a făcut dezvăluiri incredibile, ieri, în faţa instanţei. Stan Mustaţă susţine că a fost avertizat că este în pericol din cauza acestui dosar (ICA - n.r.) şi acuză procurorii de manipulare, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie. „Apărarea mea este dosarul Voiculescu, că de acolo a plecat arestarea mea. Înainte de Paşte, după mai multe pahare, mi-a spus Boraciu (un prieten apropiat - n.r.): „grăbeşte-te să îl soluţionezi pe Voiculescu, pentru că altfel vei fi arestat, condamnat şi pierzi şi pensia“. Adică, exact ce mi s-a întâmplat", a spus Stan Mustaţă în faţa instanţei. Judecătorul susţine că în rechizitoriu apar interpretări ale unor discuţii pe care le-a avut în particular cu un grup restrâns de prieteni - au fost extrase de DNA, trunchiate şi prezentate ca fiind infracţiuni, a afirmat judecătorul în faţa instanţei. Este a doua persoană care face această acuzaţie în acest dosar. La termenul anterior, un martor a făcut aceleaşi acuzaţii la adresa procurorilor, declarând că i-au fost puse în gură declaraţii pe care el nu le-a dat niciodată. Mai mult, peste 15 martori au afirmat că nici nu îl cunosc pe judecătorul Mustaţă, împotriva căruia au fost chemaţi să facă declaraţii. Jurnalistul Radu Tudor susţine că, în acest caz, este vorba de o soluţie impusă de DNA, iar judecătorul Stan Mustaţă este o victimă colaterală. „Îmi este clar că avem de-a face cu o soluţie impusă de DNA. Acest judecător este o victimă colaterală pe care DNA şi unele instituţii au făcut-o în dosarul Telepatia. (...) Este un dosar redeschis din motive politice”, a spus jurnalistul Radu Tudor, ieri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Reamintim că judecătorul Mustaţă a fost săltat de acasă în chiar dimineaţa când urma să hotărască dacă, în procesul în care au fost condamnaţi cu executare Dan Voiculescu, prof. Mencinicopschi, fostul ministru Sorin Pantiş şi alte nouă persoane, motivaţiile procurorilor merită luate în considerare. Mai multe presiuni au fost făcute de-a lungul timpului pentru soluţionarea cât mai rapidă a dosarului, iar Mustaţă a fost interceptat de DNA pe când spunea, într-un cadru informal, că în acest dosar nu sunt suficiente dovezi, că toată această grabă nu are niciun sens şi că el va face lucrurile ca la carte.

Judecătorul suspendat Stan Mustaţă, judecat în stare de arest pentru fapte de corupție, a mai declarat că este "băutor de vin" şi că, dacă nu ar fi consumat alcool, ar fi conştientizat "pericolul" şi nu ar mai fi ajuns în boxa acuzaţilor. El a explicat în faţa instanţei că se întâmpla să discute cu Ion Boraciu despre dosare într-un grup sanitar sau pe scări, după ce beau împreună vin adus de complicele magistratului. Stan Mustață a mai spus că Mariana Curea, grefiera care l-ar fi ajutat, nu suporta să îi vadă consumând alcool, motiv pentru care cei doi se ascundeau. "Eu sunt băutor de vin. Mai multe pahare. Alcoolul dezleagă limbile, încălzește inimile. (...) Când mergeam să consumăm vin, la grupul sanitar se mai înfiripau discuții. (...) Seriozitatea dispărea la întâlnirile cu Boraciu. Intram într-o lume fantastică. (...) Cu două săptămâni înainte de Paște, după ce am băut niște pahare de vin, Boraciu mi-a zis să soluționez dosarul ICA, altfel sunt arestat și lăsat fără pensie. Ceea ce s-a și întâmplat. Dacă nu aș fi băut, aș fi conștientizat pericolul. Am crezut că era o farsă de-ale lui Boraciu. Dacă nu ar fi fost efectul vinului, nu aș fi fost astăzi aici", a povestit el.

Taguri articol


12