Asociaţia Română a Apei şi Patronatul Apei organizează, în perioada 13 – 15 iunie, la Palatul Parlamentului, un complex de manifestări reunite în cadrul celei de-a 13-a ediţii a „Expo APA”. La acest eveniment participă anual peste 1.500 de reprezentanţi ai operatorilor de servicii publice de alimentare cu apă şi canalizare, ai autorităţilor centrale şi locale, ai institutelor de învăţământ superior şi cercetare, ai organizaţiilor internaţionale de profil, ai Comisiei Europene şi ai instituţiilor financiare internaţionale. Printre participanţii la evenimentul de anul acesta se numără şi Mark Gitenstein – ambasadorul SUA, Liu Zengwen – ambasadorul Chinei, Shin Ogawa – ambasadorul Japoniei, Christian Ulrik Helweglarsen – ambasadorul Danemarcei, Laszlo Borbely – ministrul Mediului şi Pădurilor, Mircea Matei – preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare a Serviciilor Comunale, Paul Reiter – director executiv Asociaţia Internaţională a Apei (IWA), Constantin Becciev – preşedinte Asociaţia Apă-Canal Moldova, Benoit Nadler – director Comisia Europeană şi, bineînţeles, cei doi preşedinţi din partea organizatorilor, Felix Stroe – Patronatul Român al Apei, totodată şi director al SC RAJA SA Constanţa, şi Vasile Ciomoş - Asociaţia Română a Apei. Cu această ocazie vor avea loc reuniuni internaţionale pe teme de actualitate, cum ar fi: „Zece ani de provocări în sectorul apei”, „Oportunităţi de finanţare în cadrul POS Mediu”, „Conferinţa tinerilor profesionişti din domeniul apei”, mese rotunde cu prezentarea celor mai bune practici din Germania, SUA, Olanda, Bulgaria etc., precum şi o expoziţie cu participare internaţională specializată pe noile tehnologii în sectorul apei.