Monitorizare tsunami, produse bio, vinuri, pâine, legume, fructe şi grâne, proiecte agricole şi finanţări, horticultori pasionaţi, impresionante utilaje agricole, plante şi pomi, o organizare decentă, mult entuziasm... Acestea sunt ingredientele celei de-a XVIII-a ediţii a EXPOAGROUTIL 2010 Constanţa, cea mai mare manifestare de gen din ţară. Suprafaţa expoziţională are 3.650 de metri pătraţi, găzduieşte 70 de firme cu stand. În premieră în acest an, în cadrul expoziţiei, are loc prima ediţie a Salonului Regional al Cercetării - Constanţa 2010, organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa împreună cu Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică Bucureşti. La Salon participă 25 de expozanţi din toată ţara, institute de cercetare, instituţii de învăţământ superior, firme, cercetători, inventatori din toate domeniile etc. „Unul dintre proiectele noastre – Marin Geo Hazard - care a primit finanţare totală de 7 milioane de euro este unic la nivel naţional şi se referă la amplasarea, în Marea Neagră, la o adâncime de 2.000 de metri şi în apă, a unor senzori capabili să sesizeze în timp real şi să comunice iminenţa cutremurelor în bazinul Mării Negre, potenţial capabile să genereze valuri tsunami”, a declarat directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină, dr. Glicherie Caraivan care, cu această ocazie, şi-a lansat şi cartea, o revelaţie în domeniu, „Studiul sedimentologic al depozitelor de plajă şi de pe şelful intern românesc al Mării Negre între Portiţa şi Tuzla”.
DE CE NU AJUNG PRODUSELE BIO ROMÂNEŞTI LA… ROMÂNI? Alte două standuri pot fi vizitate de iubitorii de produse bio, aici fiind prezentate produsele pe care le numim tradiţionale, în ceea ce priveşte adresabilitatea şi conţinutul şi postmoderniste în ceea ce priveşte preţul! Miere, propolis, lăptişor de matcă, gem, indiferent de gen, scot din buzunarele doritorilor cel puţin câte 10 lei de fiecare. „De ce atât de scumpe şi atât de rare? Eu, spre exemplu, nu am încredere în produsele naturiste. Miere mai iau când trec cu maşina, de pe la ţărani, dar şi acolo costă mult”, se plânge Aurelia Stancu, vizitator. Răspunsul este simplu şi a fost dat cu ocazia conferinţei care a avut loc după deschiderea Salonului: „Noi îi avem în evidenţe, îi monitorizăm (pe producătorii de bio – n.r.), dar... nu le facem publicitate. Majoritatea exportă, pentru că nu au loc pe piaţa locală”, a declarat Paraschiva Bobe (din nou) director al Direcţiei de Agricultură, uitând să menţioneze că legislaţia în ceea ce priveşte produsele bio şi cele tradiţionale este imposibil de escaladat în situaţia actuală şi că doar 16 produse din întreaga ţară au reuşit să atragă atenţia UE şi niciunul nu este din Constanţa!
PROGRAM. EXPOAGROUTIL se desfăşoară în parcarea de la Aqua Magic, iar Salonul este găzduit de complexul Perla. Pentru vizitatori, programul de vizitare este următorul: astăzi şi mâine, între orele 10.00 - 18.00, iar în ziua de 12 iunie, între orele 10.00 - 13.00. (Va urma)