Asociaţia Naţională a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) a solicitat oficial băncii centrale să intervină pe piaţa valutară pentru a stopa deprecierea excesivă a leului şi volatilitatea cursului şi să reducă dobînda de politică monetară, a declarat secretarul general al asociaţiei, Mihai Ionescu. El a arătat că exportatorii nu sînt avantajaţi de acest curs înalt şi volatil, care nu le permite să îşi facă un business plan pe un orizont de timp rezonabil. Ionescu spune că acest nivel de curs este înşelător, bazat pe investiţii speculative ale străinilor şi ar putea induce exportatorii în eroare. \"Sînt probleme în toate ţările, nu doar la noi, şi nu se justifică această depreciere a leului. Analiştii anunţă cursuri tot mai mari care alimentează operaţiunile speculative ale străinilor\", a spus Ionescu. El a exemplificat că un exportator ar putea semna un contract la un curs de 4,3 lei pe euro şi să încaseze valuta, iar cînd rata de schimb va coborî la 3,8 lei pe euro, ceea ce ar însemna o diminuare masivă a veniturilor în lei, ar putea fi pus în dificultate. Tendinţa de depreciere a leului a fost accelerată încă din prima şedinţă interbancară a anului, cînd rata de referinţă anunţată de BNR a depăşit pragul de 4 lei/euro, iar nivelul de depreciere comparativ cu vara lui 2008 este în prezent de 20%. Cel mai ridicat nivel de pierderi pe cursul leului în raport cu dolarul, din istorie, s-a consemnat marţi, cînd paritatea a fost de 4,2958 lei pentru un euro. Ionescu a adăugat că va solicita Ministerului de Finanţe, pentru planul anti-criză, ca eventualele fonduri de la buget folosite pentru susţinerea creditării să nu meargă către împrumutrile ipotecare, ci în economie. Ionescu a mai spus că „exporturile au extrem de mare nevoie de intervenţie din partea statului”, arătînd că, în prima decadă din ianuarie 2009, exporturile s-au prăbuşit cu 47%, comparativ cu luna decembrie a anului trecut, cînd regresul a fost de 17%. Exporturile realizate în primele 11 luni ale anului precedent au însumat 115,524 miliarde lei (31,58 miliarde euro), iar importurile au fost de 192,1 miliarde lei (52,54 miliarde euro).