Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) este, până pe 28 septembrie, gazda ineditei expoziţii „Ada Kaleh. Insula din suflet”, cu imagini şi obiecte ale comunităţii turceşti care au locuit pe fostul bastion otoman, până la inundarea sa din anii ’70, imediat după construirea Hidrocentralei Porţile de Fier I. Expoziţia face parte dintr-un proiect finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, imaginile fiind prezentate anterior la Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, iar între 9 şi 31 octombrie va fi itinerată la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta-Turnu Severin. Fotografiile provin din arhivele foştilor insulari, fiind completate cu ilustrate, hărţi vechi şi cărţi poştale, dar şi cu obiecte din perioada de glorie a micului paradis turistic pierdut.

VERNISAJ CU INSULARI Vineri la prânz, în sala „Vasile Canarache” a MINAC, a avut loc vernisajul expoziţiei la care au fost prezenţi directorul MINAC, Gabriel Custurea, Consulul General al Republicii Turcia la Constanţa, Fusun Aramaz, deputatul UDTTMR Amet Aledin, muzeograf dr. Lavinia Gheorghe şi coordonatorul proiectului din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Magda Andreescu. Alături de aceştia şi de jurnaliştii prezenţi s-au aflat şi câţiva supravieţuitori ai ultimei perioade de existenţă a insulei care au retrăit clipele din tinereţea pe fâşia de pământ dintre România şi fosta Iugoslavie.

„Mulţi dintre locuitorii insulei au plecat pe unde au putut după 1970, o parte dintre ei stabilindu-se în Dobrogea sau în Turcia. Aceştia sunt printre noi, iar expoziţia le readuce înapoi amintirea vie a perioadei de înflorire a vieţii sociale pe insulă”, a declarat muzeograf dr. Lavinia Gheorghe.

„Aceşti oameni care şi-au lăsat în urmă casa şi au început o nouă viaţă vor rămâne insulari până la sfârşitul vieţii. În urmă cu trei ani a avut loc o expoziţie despre Ada Kaleh la Istanbul, la care am participat şi am decis apoi să continuăm acest proiect. Am poposit apoi în Techirghiol, unde am dat peste primul insular. Pe alţii i-am găsit la Orşova sau în Turcia şi am reconstituit expoziţia. Insularii au venit acolo de peste tot, unde au plâns, s-au reîntâlnit şi au retrăit spiritul comunităţii insulare”, a declarat coordonatorul proiectului din cadrul Muzeului Naţional al Ţăranului Român, Magda Andreescu.

MĂRTURIE Dintre supravieţuitorii micii comunităţi turceşti de pe insulă, o doamnă pe nume Asan Hatice a povestit cu lacrimi în ochi despre „casa copilăriei” între apele Dunării. „Acolo m-am născut în 1932, am lucrat şi am locuit pe insulă până când m-am căsătorit. Eram mai multe familii, iar locul era plin de viaţă. Veneau comercianţii cu lucruri de la turci, de la unguri. Aveam şi o familie de români ca vecini, erau şi câţiva bulgari care lucrau în port. Veneau oameni şi din cei bogaţi, şi din cei mai simpli, în trecere, cu vaporul, mergeau la restaurant, unde era tot timpul lume multă. Noi, copiii, eram obişnuiţi de mici cu apa, dar trebuia să avem grijă unii de ceilalţi. Vara, dimineaţa, apa Dunării se vedea albastră şi strălucea, era multă verdeaţă în jur şi pe insulă creşteau smochini, noi aveam unul în curte. Insula a fost casa noastră, viaţa noastră şi va rămâne la fel până murim”, a declarat Asan Hatice.