Galeriile de artă „Amfora” din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Constanţa găzduiesc, în această perioadă, expoziţia intitulată „Datini”. Titlul acestei manifestări colective are un uşor accent nostalgic şi retrospectiv, dacă ţinem seama de faptul că face trimitere la tradiţiile şi obiceiurile din ciclul sărbătorilor de iarnă care se încheie pe 7 ianuarie. Însă pentru creştinii de rit vechi, care prăznuiesc Crăciunul pe 6 ianuarie şi Noul An pe 13 ianuarie, expoziţia „Datini” redă atmosfera magică a sărbătorilor.
Un loc aparte în cadrul acestei manifestări plastice îl ocupă prezenţa icoanelor pictate pe lemn şi sticlă sau realizate cu acul şi aţa (goblenuri). Icoanele, redând diverse ipostaze ale Mântuitorului Iisus Hristos şi ale Maicii Domnulului, precum şi chipuri de sfinţi (Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Nicolae), sunt realizate de Gheorghe Caraiman, Maria Goşoiu, Radu Horobăţ, Laura Păiş-Popa, Georgica Pârvu, Iuliana Rusu, Georgiana Şocarici, Marcel Tudor şi Viorel Ungureanu. Goblenurile poartă semnătura membrilor Asociaţiei „Amfora”, Elena Munteanu, Coca Spiridonică, Ecaterina Topor şi Nicu Grigoraş.
Pitoreştile obiceiuri, cum ar fi jocul măştilor, sunt ilustrate în picturi semnate de preşedintele de onoare al Asociaţiei „Amfora”, Paul Teodorescu, cel căruia i se alătură Eugenia Coman, Ina Iordan, Marian Sârbu şi Carmen Ţanu. Un loc important în cadrul expoziţiei membrilor Asociaţei Artiştilor Plastici „Amfora” îl ocupă şi măştile - fără de care nu se pot concepe obiceiurile de iarnă -, realizate de Iuliana Rusu. Atmosfera magică de sărbătoare este întregită de decoraţiuni unicat, semnate de Ariana şi Mariana Surlă.
Expoziţia „Datini” este deschisă, la Galeriile „Amfora”, până la data de 14 ianuarie.