● O mare putere în plină expansiune ● Expoziţia Mondială de la Shanghai, care se deschide pe 1 mai pentru public, în capitala financiară a Chinei, a fost concepută ca un spectacol supradimensionat de arhitectură, ştiinţă şi tehnologie, ce va fi vizitat, potrivit aşteptărilor, de zeci de milioane de persoane. Aşa cum toată lumea se aştepta, iese în evidenţă pavilionul chinez, o piramidă întoarsă roşie, ce ocupă o suprafaţă echivalentă cu 35 de terenuri de fotbal, adică de aproximativ 30 de ori mai mare decât pavilionul american, proiectat însă de canadieni, care mai este şi ascuns într-un colţ. Organizarea expoziţiei se doreşte o consolidare a statutului Chinei ca putere mondială. Mai toate statele lumii au avut probleme în a strânge banii pentru organizarea pavilioanelor proprii. De exemplu, planurile de organizare a spaţiului expoziţional american au fost la la un moment dat abandonate pentru că nu se reuşea strângerea sumei de 61 de milioane de dolari. China şi-a exprimat încântarea că SUA au terminat, în cele din urmă, pavilionul. Preşedintele Hu Jintao l-a vizitat personal, s-a întâlnit cu studenţi americani care vorbesc dialectul mandarin şi care sunt ghizi.
● Patru miliarde de dolari pentru şase luni de expoziţie ● Pentru Beijing, banii nu au fost o problemă. Spre deosebire de SUA, care cere bani companiilor private pentru expoziţii, începând din 1991, China a apelat la fonduri guvernamentale. A cheltuit 4,2 miliarde de dolari pe o expoziţie ce durează şase luni. Suma creşte de zece ori, dacă sunt luate în calcul şi drumurile, căile ferate şi alte proiecte de infrastructură construite pentru acest eveniment. Un singur lucru a fost făcut cu economie la Shanghai, ceremonia de deschidere de vineri. Deşi a inclus un foc de artificii elaborat, un spectacol şi mai grandios a fost anulat, deoarece chinezii vor să se asigure că al doilea oraş ca mărime din ţară nu eclipsează ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing, din 2008. Expoziţia Mondială Shanghai 2010 se va desfăşura pe durata a 184 de zile, în perioada 1 mai - 31 octombrie 2010. Organizatorii EXPO 2010 se aşteaptă la participarea a peste 200 de ţări şi organizaţii internaţionale şi a aproximativ 70 de milioane de vizitatori. La ceremonia de deschidere, România a fost reprezentată de comisarul general pentru expoziţii mondiale al României, Ferdinand Nagy, ambasadorul României în Republica Populară Chineză, Viorel Isticioaia-Budura şi consulul general al României la Shanghai, Florin Tacu. Au mai participat preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso şi trei comisari generali ai unor ţări participante la Expo 2010, Ivica Maricic, comisar general al Croaţiei, András Huszty, comisar general al Ungariei şi Leo Delcroix, comisar general al pavilionului UE.
● Megalopolisul verde ● Pavilionul naţional al României, GREENOPOLIS/MEGAPOLISUL VERDE, oferă o viziune actuală, vibrantă şi atrăgătoare despre România contemporană, aceste aspecte putând fi descoperite prin vizitarea secţiunilor din cadrul pavilionului. Spaţiul expoziţional principal este dedicat prezentării civilizaţiei urbane, culturii şi tradiţiilor bogate, a potenţialului natural, precum şi a celorlalte elemente care fac din România o ţară unică în peisajul european. Scena va găzdui spectacole live: folclor, balet şi dans contemporan, teatru non-verbal, muzică de cameră şi instrumentală, interpretări vocale, de la canto la muzică modernă. În sala de conferinţe se vor desfăşura seminarii specializate sau pentru publicul larg, promovând schimburile economice şi comerciale, turismul, cooperarea ştiinţifică. De asemenea, în spaţiul alocat României va funcţiona şi un restaurant cu specific românesc.
● Ziarişti români atacaţi ● A existat însă şi un incident, vineri. Autocarul ce transporta delegaţia de ziarişti români acreditaţi la Expoziţia Mondială 2010 de la Shanghai a fost ţinta unui atac din partea unui tânăr care a aruncat cu o cărămidă în vehicul. Autocarul nu avea însemne care să identifice ţara din care provine delegaţia şi staţiona pe un bulevard din Shanghai, în apropiere de intrarea în Expo2010. Impactul a lăsat o urmă pe unul din geamurile autocarului, fără însă a-l sparge. Tânărul a fost reţinut imediat de poliţişti chinezi, care au început să interogheze martori ai incidentului. Nu se cunosc deocamdată motivele ce l-au determinat pe tânăr să recurgă la acest gest.