Expoziţia "Opt - Art", o premieră la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Expoziţia "Opt - Art", o premieră la Constanţa

Cultură 24 Iunie 2006 / 00:00 1568 accesări

Pentru prima dată în cariera lor artistică, zece plasticieni contemporani de talie internaţională vor expune la Muzeul de Artă din Constanţa. Astfel, luni, cu începere de la ora 18.00, publicul larg este invitat să admire, în cadrul expoziţiei "Opt - Art", cele mai recente picturi şi sculpturi ale unor renumiţi artişti plastici ai zilelor noastre, profesori în cadrul Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti, precum şi ai Universităţii de Arte din Cluj. Expozanţii vor fi Gheorghe Anghel - pictor, Marcel Bunea - pictor, Florin Ciubotaru - pictor, Darie Dup - sculptor, Petru Lucaci - pictor, Napoleon Tiron - sculptor, Vasile Tolan - pictor, Vladimir Şetran - pictor, Aurel Vlad - sculptor şi Ioan Zbîrciu - pictor. "Faptul că aceşti artişti de o asemenea anvergură expun aici, la Muzeul de Artă, reprezintă un privilegiu. De remarcat este faptul că aceşti renumiţi plasticieni sînt responsabili pentru direcţiile reprezentative ale artei contemporane", a precizat directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu.

Taguri articol


12