Expoziţia “The Human Body”, vizitată de elevi doar cu acordul părinţilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Solicitarea Ministerului Educaţiei

Expoziţia “The Human Body”, vizitată de elevi doar cu acordul părinţilor

Social 02 Aprilie 2013 / 00:00 478 accesări

Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) solicită printr-o adresă unităţilor de învăţământ să ceară acordul în scris al părinţilor pentru vizitarea de către elevi a expoziţiei “The Human Body” de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”. Astfel, MEN solicită în adresă unităţilor şcolare ca decizia în privinţa vizitării expoziţiei de către grupurile de copii sau elevi, realizată în mod organizat de unităţile de învăţământ preuniversitar, să fie luată de consiliul de administraţie al acestora, “întrucât există unele aspecte controversate, generate de tipul de exponate, precum şi un posibil impact emoţional negativ pe care acestea îl pot avea asupra elevilor/copiilor”. În situaţia în care consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ va fi de acord cu vizitarea de către copii sau elevi a expoziţiei, va fi solicitat acordul în scris al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestora. „Părinţii sau reprezentanţii legali vor fi informaţi de faptul că exită aspecte controversate, generate de tipul de exponate, precum şi un posibil impact emoţional negativ al acestor exponate”, se mai arată în text. Dacă părinţii sau reprezentanţii legali şi-au dat acordul scris, acestora li se va recomanda să-şi însoţească copiii minori cu vârste sub 12 ani la vizitarea expoziţiei. Expoziţia „The Human Body” este găzduită de Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” în perioada 22 martie – 30 iunie. Expoziţia include peste 200 de exponate – corpuri umane reale (integrale sau secţiuni) care, prin disecţiile la nivelul organelor şi ţesuturilor oferă o perspectivă unică, tridimensională, fidelă, asupra a ceea ce se află sub piele, asupra miracolului corpului omenesc şi a modului în care acesta funcţionează, potrivit organizatorilor.

Expoziția ”The Human Body” îşi propune să schimbe modul în care vizitatorii percep corpul uman, oferind românilor, în premieră, o șansă unică de a-și privi organismul prin ochii unui chirurg și de a „experimenta” o incursiune vizuală în interiorul său. Nu în ultimul rând, scopul expunerii este și acela de a-i determina pe vizitatori să-și respecte și să-și îngrijească organismul, acordând atenție felului în care aleg să trăiască. Vizitatorii pot vedea efectele fumatului, ale obezității și ale altor afecţiuni cauzate de neglijarea organismului. Corpurile umane prezentate în cadrul expoziției „The Human Body” au fost donate, în conformitate cu legislația chineză, către Dalian Hoffen Bio-technique Laboratory, sunt nerevendicate, iar moartea lor a survenit din cauze naturale. Institutul cercetează şi dezvoltă tehnica plastinaţiei pentru conservarea corpurilor umane, furnizând exponate şcolilor de medicină, dar și vizitatorilor muzeelor, în scop educațional. Prin plastinaţie, țesutul uman este conservat definitiv prin tratarea cu cauciuc siliconic lichid. Rezultatul final este un organ sau un organism uman cauciucat, perfect conservat până la nivel celular, și în mod definitiv. Această tehnică permite prezentarea corpului uman în toată complexitatea sa de sisteme: osos, muscular, nervos, circulator, digestiv etc. Procesul de transformare a unui întreg organism uman într-un exponat plastinat poate dura mai mult de un an. Toate exponatele sunt tratate cu maximă grijă şi respect, mai spun sursele citate.



12