Expoziţie aniversară dedicată lui Charles Darwin, la Biblioteca Judeţeană

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Expoziţie aniversară dedicată lui Charles Darwin, la Biblioteca Judeţeană

Cultură 02 Iunie 2009 / 00:00 516 accesări

La Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman“ este deschisă, în această perioadă, o expoziţie de carte dedicată autorului „Originii speciilor“, Charles Robert Darwin (1809 - 1882). În acest an se împlinesc 200 de ani de la naşterea celebrului adept al evoluţionismului şi 150 de ani de la publicarea faimoasei sale opere. Charles Robert Darwin este una dintre personalităţile culturii şi ştiinţei universale, pe care Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) le aniversează în 2009.

În Anul Darwin, Biblioteca Judeţeană Constanţa celebrează, printr-o frumoasă expoziţie de carte, personalitatea omului care a schimbat felul cum ne reprezentăm originea şi relaţia cu mediul. În decembrie 1831, la doar 22 de ani, Charles Darwin s-a îmbarcat pe nava „Beagle“, într-un voiaj în jurul Pămîntului. În timpul călătoriei, care durează cinci ani (urmînd traseul Anglia, Brazilia, Ţara de Foc, Chile, Insulele Galapagos, Tahiti, Noua Zeelandă, Capul Bunei Speranţe, Brazilia şi din nou Anglia), Darwin cercetează şi adună probe de plante şi animale de pe insulele vizitate, tezaur ce va constitui materia primă pentru „Originea speciilor“. Lucrarea, publicată în 1859, a generat controverse acerbe, autorul ei fiind acuzat de lipsa credinţei în Dumnezeu. Volumul a fost interzis din motive religioase, de diferite instanţe, cel mai cunoscut caz fiind, probabil, cel care, în mai 1925, profesorul american John T. Scopes a fost acuzat de comunitatea localităţii Dayton, Tennessee, de încălcarea legii prin predarea teoriei evoluţiei a lui Darwin la liceu, abătîndu-se de la poziţia oficială a vremii, potrivit căreia omul este creaţia lui Dumnezeu. Procesul i-a inspirat pe Jerome Lawrence şi Robert E. Lee, care au scris, în 1955, piesa „Inherit the Wind“, ecranizată de Stanley Kramer, în 1960, cu Spencer Tracy, Gene Kelly şi Frederic March. Filmul a fost prezentat în România sub titlul pretenţios „Procesul maimuţelor“.

Taguri articol


12