Peste 130 de lucrări fotografice ale artistului sucevean Radu Bercea, fost deţinut politic, cu imagini, portrete sau peisaje din statul brazilian Parana, unde în urmă cu peste o sută de ani au emigrat familii din Bucovina, vor fi incluse într-o expoziţie ce va fi vernisată pe data 1 mai la Vatra Dornei. Radu Bercea a realizat fotografiile în timpul unei vizite efectuate în 2008 cînd, la invitaţia comunităţii bucovinene din Rio Negro, a fost în Brazilia, unde a vernisat două expoziţii de acuarelă şi grafică satirică la Biblioteca Publică a statului Parana din Curitibe, din care cea de grafică satirică intitulată “Omul şi cartea”, ce cuprinde 40 de lucrări, a fost donată bibliotecii respective.
Radu Bercea, care este cetăţean de onoare al oraşului Rio Negro, a mai spus că a proiectat o poartă ţărănească bucovineană, o troiţă care este situată în Piaţa Bucovina din Rio Negro, în acest oraş fiind amenajată şi o casă bucovineană în fosta clădire a şcolii germane. Acesta a mai arătat că pe parcursul vizitei sale în regiunea unde locuiesc urmaşi ai emigranţilor bucovineni a realizat peste 3.500 de fotografii din care, pentru această expoziţie, a ales 136 ce imortalizează peisaje, expresii ale chipurilor, flori, păsări sau obiecte care l-au impresionat în mod deosebit cu ocazia călătoriei sale din februarie 2008 în Brazilia, la invitaţia profesorului Ayerton Goncalves Celestino, consilier al Centrului Cultural din Rio Negro şi autor al cărţii “Bucovinenii din Brazilia”. Acesta a subliniat că expoziţia cuprinde imagini din Parcul din Curitiba, de la cascada Iguacu, din localităţile vizitate, respectiv Floreanopolis, Guaratuva, Rudentopolis, Rio Negro, Santa Katarina, Mafra sau Ponta Grossa, dar şi de pe plaja Oceanului Atlantic.
Radu Bercea a subliniat că pasiunea pentru arta fotografică o are încă din tinereţe, fiind fascinat de modalitatea de a imortaliza un fenomen sau un personaj pe pelicula fotografică într-un timp atît de scurt, în comparaţie cu pictura. Radu Bercea s-a născut în 25 august 1939 în Cuciuru Mare, Cernăuţi şi a urmat studiile la Şcoala de Arte Plastice şi Decorative Octav Bancilă din Iaşi, iar în timpul regimului comunist a fost condamnat politic pentru convingerile sale pro-occidentale în perioada 1959-1964. În timpul detenţiei în lagăre a cunoscut numeroşi intelectuali români, printre aceştia numărîndu-se Alexandru Paleologu, academicianul Alexandru Zub, poetul Alexandru Ivasiuc sau arhitectul Crasoveanu, fiind aministiat printr-un decret în primăvara anului 1964 impus de organismele internaţionale ale Dreptului Omului şi ONU. A avut prima expoziţie personală de grafică în anul 1964 la Gura Humorului, iar de-a lungul carierei sale artistice a avut numeroase expoziţii personale sau de grup cu lucrări de grafică, de caricatură, pictură sau artă decorativă în oraşe din România, dar şi din Port Marly în Franţa, Rio Negro şi, Curitiba din Brazilia, Cernăuţi şi Kiev în Ucraina sau Riga în Letonia şi a participat, în perioada 1986-1998, la mai multe saloane internaţionale de caricatură din Japonia, Italia, Marea Britanie, Turcia, Bulgaria, Iugoslavia, USA, Mexic, Olanda, Franţa, Israel sau Belgia.