Expoziţie de artă contemporană la Pavilion

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Expoziţie de artă contemporană la Pavilion

Cultură 22 Aprilie 2014 / 00:00 1633 accesări

Expoziţia de pictură, grafică, sculptură şi obiect conceptual a studenţilor bulgari de la Universitatea „Episcopul Konstantin Preslavski“, din oraşul Shumen, mai poate fi vizitată şi săptămâna aceasta la galeria „Ion Nicodim“, din cadrul Pavilionului Expoziţional. Proiectul expoziţional este rodul unei frumoase şi vechi colaborări între universitatea din Shumen - Bulgaria şi Universitarea „Ovidius” din Constanţa.

Lucrările expuse transmit idei şi elemente balcanice, după cum a subliniat şi criticul de artă Alice Dinculescu, la vernisajul care a avut loc pe data de 8 aprilie. „Balcanii sunt o stare, un spaţiu extraordinar de interesant, un spaţiu comun celor două culturi, română şi bulgară, care scoate la iveală oameni talentaţi. Suntem interesaţi să ne întoarcem către valorile din ţară“, a precizat Alice Dinculescu.



12