Asociaţia Filateliştilor „Tomis” Constanţa, în colaborare cu Federaţia Filatelică Română Bucureşti şi Cartoclub Român, Filiala Constanţa, organizează, la sfîrşitul acestei luni, o expoziţie de cartofilie dedicată oraşului de la malul mării. Potrivit preşedintelui Asociaţiei Filateliştilor „Tomis”, Simion Tavitian, expoziţia va fi organizată la Muzeul de Artă, unde vor fi prezentate, pe panouri special amenajate, cărţi poştale ilustrate care aduc în centrul atenţiei Constanţa din perioada interbelică. Vizitatorii expoziţiei vor observa că, şi în perioada respectivă, Constanţa era un oraş înfloritor, datorită numărului mare de turişti, care veneau în fiecare vară, pe litoralul românesc. De asemenea, piesele de cartofilie prezintă principalele obiective industriale din perioada interbelică, faleza din Constanţa, simbolul acestui oraş – Cazinoul -, scoţînd în evidenţă şi moda acelor ani. În această prezentare vor fi incluse, totodată, şi exponate care fac referire la minorităţile din Dobrogea.
În cadrul primei expoziţii de cartofilie organizată de Asociaţia Filateliştilor „Tomis” vor participa: Gabriel Nicolae, Victor Codreanu, Gheorghe Stănescu, Gheorghe Angelescu şi Radu Cornescu.
Tot în acest an, Victor Codreanu, membru al Asociaţiei Filateliştilor „Tomis”, va participa, în luna iunie, la EFIRO 2008 – Expoziţia Filatelică Română, care va fi organizată de Federaţia Internaţională de Filatelie. Evenimentul va reuni, în capitală, filatelişti din 180 de state ale lumii şi va marca împlinirea a 150 de ani de la apariţia primelor mărci româneşti, celebrele „Cap de bour”. Reprezentantul Constanţei va prezenta timbre care au ca temă cenzura rusească din primul război mondial.