Expoziţie de pictură, lansare de carte şi simpozion ştiinţific, dedicate Unirii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Universitatea „Ovidius“

Expoziţie de pictură, lansare de carte şi simpozion ştiinţific, dedicate Unirii

Cultură 24 Ianuarie 2009 / 00:00 1992 accesări

La Universitatea „Ovidius“, cei 150 de ani care au trecut de la Unirea Principatelor Române şi pe care îi sărbătorim, astăzi, au fost marcaţi, cu o zi înainte, printr-o suită de manifestări constînd într-o expoziţie de pictură, o lansare de carte şi un simpozion ştiinţific organizat de Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice. Şeful Catedrei de Arte Plastice şi Decorative din cadrul Facultăţii de Arte, lect. dr. Daniela Ţurcanu-Caruţiu, a specificat că expoziţia deschisă în foaierul campusului Universităţii „Ovidius“ reflectă frumuseţea Dobrogei şi reprezintă „o mare comoară omagială“ pe care studenţii şi profesorii Facultăţii de Arte au depus-o în cinstea celor şi-au dedicat viaţa idealului Unirii.

Manifestările dedicate momentului 24 ianuarie 1859 au continuat cu lansarea volumului colectiv „Dobrogea 1878-2008. Orizonturi deschise de mandatul european“, coordonat de prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, cu un cuvînt înainte semnat de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), Nicuşor Daniel Constantinescu. Volumul, publicat la editura „Ex Ponto“, a apărut sub egida Consiliului Judeţean Constanţa şi a Universităţii „Ovidius“ şi este dedicat momentului aniversar marcat în noiembrie 2008, 130 de ani de la reintegararea Dobrogei în cadrul statal românesc, a doua etapă pe linia făuririi statului naţional modern. „Aducîndu-şi contribuţia la tipărirea lucrării de faţă, Consiliul Judeţean Constanţa îşi exprimă convingerea că volumul va fi pentru generaţiile de astăzi şi cele viitoare mărturia şi dorinţa noastră ca uitarea să nu se aşeze peste trecutul atît de bogat şi plin de învăţăminte al străvechiului pămînt românesc al Dobrogei şi al estului Europei“, specifică preşedintele CJC, Nicuşor Daniel Constantinescu, în cuvîntul înainte.

Lucrarea este structurată în patru secţiuni reprezentative pentru evoluţia tărîmului dintre Dunăre şi Mare: „Dobrogea în conştiinţa înaintaşilor şi a contemporanilor“, „Noi pagini din geografia, istoria, cultura şi geopolitica Dobrogei“, „Instituţii dobrogene pe drumul dezvoltării europene“ şi „Dobrogea în documente fundamentale“.

În cele 800 de pagini ale lucrării „Dobrogea 1878-2008. Orizonturi deschise de mandatul european“ semnează personalităţi proeminente din domeniul istoriei precum academicianul Dan Berindei, Răzvan Theodorescu, Florin Constantiniu, Şerban Papacostea, profesorii Ion Scurtu şi Gheorghe Buzatu. Peste 40 de cercetători îşi aduc contribuţia din domeniile privind cunoaşterea unor aspecte din istoria, geografia, cultura şi geopolitica Dobrogei. De asemenea, 20 de manageri sau reprezentanţi ai acestora prezintă activitatea instituţiilor pe care le conduc prin efortul lor pe drumul mandatului european. Printre aceştia se află Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, rectorul Universităţii „Ovidius“, prof. univ. dr. Victor Ciupină, şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul de flotilă Dorin Dănilă sau directorul Muzeului de Artă Populară, dr. Maria Magiru.

La manifestare au luat cuvîntul, alături de coordonatorul volumului, prof. univ. dr. Valentin Ciorbea, şi rectorul Universităţii „Ovidius“, prof. univ. dr. Victor Ciupină, prorectorul pe probleme de învăţămînt, prof. univ. dr. Marian Cojoc, decanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice, conf. univ. dr. Daniel Flaut, rectorul Universităţii Maritime Constanţa, prof. univ. dr. ing. Cornel Panait, precum şi Decebal Făgădău, care a precizat că se află la acest eveniment în calitate de director al Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, dar şi de reprezentant al Consiliului Local. Efortul profesorului Valentin Ciorbea de a coordona amplul volum a fost apreciat, în unanimitate, de către toţi cei prezenţi.

La evenimentul de lansare găzduit de Sala Senatului s-au aflat mulţi dintre cei care au contribuit la realizarea volumului, printre care directorul Muzeului de Artă Populară dr. Maria Magiru, prof. univ. dr. Gheorghe Dumitraşcu, arheologul dr. Zaharia Covacef sau directorul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Constanţa, Elena Frîncu.

Manifestările dedicate momentului aniversar au continuat cu simpozionul organizat de Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice, „150 de ani de la Unirea Principatelor“, în cadrul cărora au prezentat lucrări: conf. univ. dr. Daniel Flaut, prof. univ. dr. Gheorghe Dumitraşcu, prof. univ. dr. Vasile Sîrbu, conf. univ. dr. Stoica Lascu, conf. univ. dr. Mariana Cojoc, lect. univ. dr. Emanuel Plopeanu, prep. univ. drd. Daniel Citirigă, prep. univ. drd. Enache Tuşa.



12