La galeria de artă „Amfora” din cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, anul expoziţional 2010 a debutat prin organizarea unei manifestări plastice retrospective. Expoziţia colectivă de grafică, pictură, goblen şi artă decorativă aduce în atenţia publicului cele mai frumoase lucrări realizate de membrii Asociaţiei Artiştilor Plastici „Amfora”, pe parcursul anului 2009.
Printre cei care îşi etalează, pe simezele galeriei constănţene, cele mai inspirate lucrări de grafică şi pictură se află: Celine Ali, Rareş Alexandrescu, Gheorghe Caraiman, Eugenia Coman, Niculina Dobre, Ecaterina Hălmăgeanu, Radu Horobăţ, Chirică Ivanof, Alexandrina Macarov, Liviu Pinelis, Vasilica Pop, Iuliana Rusu, Ioanita Stănescu, Marian Sârbu, Nermin Hogea Susam, Georgiana Şocarici, Paul Teodorescu, Marcel Tudor şi Niculina Vizireanu. Acestora li se alătură membri mai noi ai Asociaţiei „Amfora”: Siman Abdulachim şi Maria Antonescu. În cadrul Retrospectivei anului 2009 cu frumoase goblenuri, se prezintă în faţa iubitorilor de artă: Coca Spiridonică, Tina Milea, Ecaterina Topor şi Nicu Grigoraş, manifestarea plastică fiind completată cu lucrări de artă decorativă, realizate de Ariana şi Mariana Surlă.
Expoziţia poate fi vizitată până pe 27 ianuarie. Următorul vernisaj este programat la galeriile „Amfora” pe 28 ianuarie şi o va avea ca protagonisă pe Carmen Ţanu.