Cu ocazia Sfintelor Sărbătorilor de Paşti, Muzeul de Artă Populară organizează, vineri, vernisajul a două expoziţii deosebite - „Interiorul ţărănesc de sărbătoare” şi „Icoane pe sticlă”, care vor rămîne deschise publicului pînă pe data de 20 mai. Prin expoziţia temporară „Interiorul ţărănesc de sărbătoare” se intenţionează reconstituirea unor segmente ale spaţiului de locuit, care are o încărcătură sacrală aparte, dar şi o recuzită spectaculară. Expoziţia va fi completată cu o colecţie de ouă încondeiate, din zona Maramureşului şi a Bucovinei.
„Icoane pe sticlă”, cea de-a doua expoziţie temporară, va cuprinde, cu precădere, lucrări cu tematica specifică acestei perioade - „Învierea Domnului”. „Tema Învierii lui Iisus este deosebit de complexă, exprimînd cel mai elocvent mentalitatea şi spiritualitatea colectivităţii satului românesc, în legătură cu cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii: Învierea Domnului”, a spus directorul Muzeului de Artă Populară, Maria Magiru.
De asemenea, la finele lunii aprilie, la Muzeul de Artă Populară vor putea fi vizionate filme cu tematica obiceiurilor de Paşti, pe zone geografice. În Săptămîna Mare, mai exact în perioada 21-25 aprilie, la muzeu vor fi prezenţi şi elevi ai şcolilor constănţene, care vor avea posibilitatea să participe la un concurs de ouă încondeiate.