Muzeul de Artă găzduieşte, în această perioadă, două expoziţii temporare, care ies din sfera obişnuitului. La parterul instituţiei muzeale, vizitatorii au prilejul să surprindă... „Atitudini contemporane“, aşa cum se reflectă acestea în cadrul Salonului Naţional Concurs de Artă Plastică. Artistul plastic Dan Tudor Truică, iniţiatorul salonului ajuns la cea de-a doua ediţie, şi-a propus prin această manifestare să prezinte creaţia artistică contemporană românească şi să (re)animeze dialogul plastic.
Ampla expoziţie reuneşte 250 de lucrări realizate de creatori din întreaga ţară: pictori, sculptori, artişti decoratori, iar o parte a expoziţiei este găzduită de Muzeul Marinei Române. Expoziţia a mai fost deschisă la Ploieşti şi a fost itinerată pînă acum la Deva, Hunedoara şi Sibiu. Lucrările sînt reevaluate la fiecare etapă a concursului. La Constanţa a fost organizată cea de-a cincea etapă a concursului. Salonul cuprinde şi lucrări realizate de artişti plastici dobrogeni. Dintre aceştia îi amintim pe constănţenii Gelu Costea, Anca Deaconu, Florin Ferendino, Ion Tiţoiu, Tudor Mirescu, Lelia Rus Pîrvan, Alexandra Radu, Ana Roşoga, Oana Sfetcu, dar şi pe tulcenii Laurenţiu Macarie, Irina Oancea şi Ignat Ştefanov.
„Caracterul solitar şi itinerant al Salonului Naţional Concurs de Artă Plastică Atitudini Contemporane, maleabilitatae pe care o presupune adaptarea la diferitele spaţii expoziţionale din cele 16 oraşe, cît şi numărul de participanţi ne îndreptăţesc să afirmăm că ne aflăm în faţa celei mai spectaculoase manifestări de artă plastică contemporană românească a momentului“, precizează Dan Tudor Truică. După o nouă reevaluare, expoziţia va fi itinerată la Slobozia, Călăraşi, Bucureşti, Buzău, Curtea de Argeş, Buzău, Focşani, Bîrlad, Piatra Neamţ, Bistriţa şi se va încheia la Braşov.
„Credeţi?“, invitaţia Ionelei Cumpănaşu de a redescoperi universul copilăriei
În sala „Alexandru Ciucurencu“ a Muzeului de Artă, o expoziţie de pictură semnată de Ionela Cumpănaşu atrage atenţia asupra universului copilăriei. Intitulată sugestiv „Credeţi?“, expoziţia tinerei artiste, care expune pentru prima dată la Constanţa, ne îndeamnă să facem o incursiune în trecut şi să ne amintim cu nostalgie de vîrsta de aur a copilăriei. „Ionela Cumpănaşu a avut o perioadă în care a acumulat şi nu a venit să se prezinte publicului din Constanţa decît cu o expoziţie coerentă şi de maturitate“, a precizat directorul Muzeului de Artă, Doina Păuleanu. Aceasta a fost impresionată de demersul artistic al tinerei, în lucrările sale realizate cu bucurie şi talent regăsindu-se o inocenţă şi o prospeţime fermecătoare.
Din punct de vedere al viziunii, Ionela Cumpănaşu, absolventa unui master în arte plastice la Iaşi, are o pictură abstractă, cu accent pe linia expresionistă în domeniul culorilor, privind lumea prin ochii copilului şi totodată, prin cea a profesionistului. După cum a precizat criticul de artă Doina Păuleanu, tînăra artistă - care a fost eleva Victoriei Pastuh şi a lui Constantin Grigoruţă, la Liceul de Artă din Constanţa - pare să fi uitat tot ceea ce a învăţat, fără să omită tehnica şi deprinderile însuşite în anii de studii, la liceul şi facultatea de arte, apoi la masterul de la Universitatea de Arte din Iaşi. Expoziţia „Credeţi?“ va fi deschisă pînă pe 9 iulie.