Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) va plăti pentru exproprierile imobilelor situate pe amplasamentul lucrărilor de utilitate publică \"Autostrada Bucureşti - Constanţa, tronsonul 6, Cernavodă - Constanţa\" suma de 87.098.000 lei, potrivit unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial. \"Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică prevăzut la art. 1 (Autostrada Bucureşti - Constanţa, tronsonul 6, Cernavodă - Constanţa - n.r.), expropriator fiind statul român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Se aprobă ca justă despăgubire pentru imobilele ce constituie amplasamentul pentru lucrarea de utilitate publică prevăzută la art. 1 suma globală estimată de 87.098 mii lei, alocată de la bugetul de stat, aprobat potrivit legii, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, la titlul \"Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare\", în cuantum de 34.968 mii lei, şi la titlul \"Cheltuieli aferente programelor de finanţare rambursabilă\" în cuantum de 52.130 mii lei\"\", se arată într-un anunţ publicat în Monitorul Oficial. Suma va fi virată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării acesteia, într-un cont bancar deschis pe numele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România.