Principalele nouă bănci cu capital străin din România şi-au respectat angajamentele asumate la Viena, dar şi-au redus expunerea pe piaţa locală cu 0,7 miliarde de euro comparativ cu finele luniii martie, a declarat viceguvernatorul băncii centrale, Florin Georgescu. El a precizat că întâlnirea care va avea loc pe 18 noiembrie, la Bruxelles, la care vor participa reprezentanţi ai principalelor nouă bănci străine din România, ai Băncii Naţionale, Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene, va fi o reuniune de reconfirmare a angajamentului iniţial şi de punctare a modului de funcţionare a acestui acord, care face parte din cadrul întregului memorandum semnat de România cu instituţiile financiare internaţionale. Reducerea expunerii celor nouă bănci pe România a fost de 0,7 miliarde de euro. (D.A.)