După trei zile de agonie pe bursele internaţionale, agonie de care a avut parte şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB), iată că ziua de vineri a venit cu veşti bune şi tranzacţii în urcare pe toate pieţele de capital ale lumii. BVB a urcat puternic, cu 8,51%, şi a recuperat o parte din pierderea de 13,97% înregistrată pînă joi, multe acţiuni lichide atingînd vineri variaţia maximă admisă într-o şedinţă, de 15%. La închiderea şedinţei de la Bucureşti, pieţele europene erau în creştere cu pînă la 11,1%, cum a fost cazul Bursei de la Viena. Titlurile BRD au reuşit să cîştige 12,6% valoare în tranzacţionare, încheind ziua la 13,4 lei/acţiune, iar transferurile BRD însumînd 6,4 milioane lei. Investitorii au pus presiune la cumpărarea acţiunilor celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), iar în ultima oră a şedinţei, acestea au atins punctul maxim de creştere. La finalul zilei, indicele BET-FI a fost cu 14,53% mai sus în raport cu şedinţa anterioară. Lichiditatea Bursei a fost de 59 milioane lei (16 milioane euro), cu 28% mai mare în comparaţie cu rulajul şedinţei anterioare, de 46,1 milioane lei (12,6 milioane euro). Să privim în urmă săptămîna care s-a încheiat la BVB şi vom vedea că Bursa de la Bucureşti a trecut printr-un coşmar, capitalizarea scăzînd cu 3,5 miliarde euro în cinci zile de tranzacţii. Să nu omitem nici evenimentul istoric de la BVB consumat ieri: după ce Erste Bank şi SIF Transilvania au rămas fără vînzători, în jurul orei 15:30, toate SIF-urile au rămas fără vînzători. Trecînd la pieţele europene de capital, putem spune că acestea s-au caracterizat ieri prin euforie. Principalii indici, cei de la Londra, Paris şi Frankfurt, înregistrau creşteri importante la jumătatea şedinţei de tranzacţionare, de 8,2%, 7,6% şi 4,7%. De asemenea, autorităţile americane au interzis temporar, vineri, vînzările în lipsă. Decizia a fost luată pentru a proteja calitatea şi integritatea pieţei bursiere, dar şi pentru a susţine încrederea investitorilor. Măsura rămîne în vigoare pînă pe 2 octombrie, însă ar putea fi prelungită dacă se va considera necesar, a anunţat Autoritatea de reglementare a pieţelor bursiere americane. Vînzarea în lipsă reprezintă vînzarea de acţiuni împrumutate de investitori de la brokeri, pentru a fi cumpărate ulterior, la un preţ mai mic.
Reîntoarcerea leului la apreciere
Leul a închis săptămîna pe apreciere, cursul oficial afişat de BNR coborînd 4,17 bani, la 3,6480 lei/euro. Moneda naţională şi-a accelerat ritmul de apreciere în a doua parte a şedinţei de vineri, pe fondul unor vînzări de valută mai agresive din partea unor investitorilor străini. Ultimele tranzacţii au fost perfectate în jurul valorii de 3,6350 lei/euro (minimul zilei). Maximul pe piaţa de schimb valutar a fost de 3,6630 lei/euro, înregistrat însă la deschiderea şedinţei. BNR a sterilizat excesul de lichiditate din piaţă şi a atras în depozite aproape 4,2 miliarde de lei. Dobînzile practicate în ultima zi a acestei săptămîni de către băncile comerciale pentru depozitele atrase la o zi au crescut cu 3,45% la 10-10,25%, în timp ce pentru sumele plasate de investitori pentru o perioadă de o săptămînă, instituţiile de credit au oferit dobînzi între 9,5-11,5%. Pentru dolarul american, BNR a publicat vineri un curs de referinţă de 2,5661 lei/dolar, în creştere cu 1,21 bani faţă de nivelul de joi. De remercat că dolarul s-a apreciat vineri cu peste 1% faţă de euro şi yen, dar şi faţă de un coş de şase valute importante. Euro a scăzut cu 1,3%, în prima parte a zilei, la 1,416 dolari pe unitate, după ce, joi, a atins 1,4543 dolari pe unitate, maximul ultimelor două săptămîni
Surprinzător, aurul s-a ieftinit
Preţul aurului a scăzut vineri cu aproape 3% în Europa, după ce Guvernul Statelor Unite a anunţat că ia în considerare un plan de gestionare a activelor bancare riscante, anunţ ce a susţinut aprecierea dolarului şi a burselor şi a revigorat apetitul petru risc. Pierderile înregistrate de aur au reflectat şi tendinţa altor metale, în contextul în care platina s-a ieftinit cu peste 3%, la un minimum al ultimilor doi ani şi jumătate, iar cotaţia paladiului a coborît cu 4%. Argintul a fost singurul metal care a înregistrat o scumpire.