Externele, la figurat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Externele, la figurat

Politică 28 August 2010 / 00:00 480 accesări

Vicepreşedintele PC, Bogdan Diaconu, afirmă că omul responsabil cu străinătatea, Teodor Baconschi, „doarme în post” şi nu protestează împotriva jignirilor aduse poporului român în străinătate, ceea ce îl califică drept „un slujbaş slugarnic care se ascunde după uşă”, şi nu ca un ministru de Externe. „Românii sunt jigniţi din nou în Europa, de data aceasta în Spania, de cotidianul Marca, iar ministrul de Externe Teodor Baconschi nu face nimic. Un ministru de Externe ar trebui însă să protesteze oficial împotriva jignirilor aduse poporului român, gest pe care nu l-a făcut nici în situaţiile anterioare de acelaşi fel. România nu are însă un ministru de externe, ci un slujbaş slugarnic care se ascunde după uşă atunci când românii sunt jigniţi sau sunt în pericol în afara ţării lor. Situaţia este aceeaşi în ţară, ca şi peste graniţe: nimeni nu-i protejează pe români. Guvernul Boc şi-a abandonat de mult poporul, singura lui grijă în prezent fiind aceea de a-i ţine pe români la cozi ca să nu mai aibă timp să protesteze”, spune Diaconu prin intermediul unui comunicat de presă.

Taguri articol


12