Speciile înrudite, care au un strămoş comun, dispar în aceeaşi perioadă, pe parcursul mai multor evenimente apropiate ca timp de desfăşurare. Descoperirea se bazează pe analiza dispariţiilor mai multor specii, cercetătorii americani apreciind că un asemenea fenomen ar putea duce la pierderea unei ramuri întregi din Copacul Vieţii. Există asemenea grupuri care sînt mai sensibile la extincţie decît altele, iar acestea ar trebui conservate şi protejate cu atenţie.

Biologii Universităţii din San Diego, California, a studiat familia scoicilor, stridiilor şi midiilor, care are o vechime de circa 200 de milioane de ani. Realizînd o hartă temporală a evoluţiei şi a extincţiilor, echipa de cercetători a putut evalua efectele extincţiei marginale, dar şi ale celei în masă, cum a fost cazul dinozaurilor, ce a avut loc cu aproximativ 65 de milioane de ani în urmă. Potrivit cercetătorilor, multe specii au dispărut în perioade de calm, între calamităţi globale. Aceştia au observat că dispariţiile care au avut loc în aceste perioade de calm aveau tendinţa de a fi grupate pe familii. Astfel, mai multe specii înrudite au dispărut în aceeaşi perioadă de timp. Prin studierea fosilelor, studiul a prezentat modele ale extincţiilor. Marile grupuri de organisme tind să semene unul cu altul. Astfel este, de exemplu, cazul felinelor mari. Aceste similarităţi implică, foarte probabil, faptul că, dacă un element afectează una dintre specii, cel mai probabil, acesta va afecta şi speciile înrudite cu ea. În cazul în care există familii de specii mai vulnerabile, acestea ar putea să dispară cu totul, ducînd, astfel, la pierderea unei întregi ramuri din istoria evoluţiei.

Atunci cînd pericolul extincţiei atacă anumite familii, planeta ar putea pierde “bucăţi de viaţă”. Sînt exemple de specii din prezent cărora li se întîmplă aşa ceva, fiind exemplificate păsările din zonele marine care sînt foarte afectate de modificările climei. Noile descoperiri în domeniu ar putea duce la o politică de conservare a speciilor mai bună, în viitor.