Doi tineri căutaţi de autorităţile italiene pentru comiterea mai multor infracţiuni contra copiilor la Milano şi la Constanţa au fost lăsaţi în libertate, ieri, de Curtea de Apel Constanţa, întrucât procurorii s-au autosesizat despre faptele săvârşite de aceştia în judeţul nostru şi au decis începerea urmăririi penale împotriva lui Ionuţ Vieru, de 22 ani, din Valu lui Traian şi a lui Mihai Georgescu, zis „Maimuţă”, de 22 ani, din localitatea 23 August. Legea prevede că în situaţia în care acuzaţii sunt cercetaţi de procurorii din ţara natală, mandatele europene de arestare emise de alt stat nu mai sunt valabile. În consecinţă, instanţa a respins punerea în executare a cererii de extrădare a lui Vieru şi Georgescu, a revocat măsura arestării preventive a celos doi dispusă pentru o perioadă de cinci zile şi i-a pus în libertate. Tinerii vor fi anchetaţi în continuare de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa pentru proxenetism şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Reamintim că Vieru şi Georgescu sunt acuzaţi că, în perioada 25 ianuarie 2006 - 30 septembrie 2007, au aderat la un grup infracţional internaţional condus de un cetăţean italian, Guido de Gregorio, specializat în domeniul prostituţiei şi pornografiei infantile. Reţeaua din care făceau parte constănţenii a fost destructurată în anul 2007, când poliţiştii norvegieni l-au prins pe poliţistul Johan Martin Vie, pe care l-au acuzat de pornografie infantilă şi sex cu minori. În urma percheziţiilor s-a descoperit că acesta avea şi un partener cu care făcea schimb de poze, informaţii, ba chiar organizau şi excursii în Constanţa pentru noi producţii pornografice cu minori, în persoana lui Guido de Gregorio, specialist IT din Milano. Cei doi aveau o reţea bine pusă la punct, aveau abonaţi cărora le vindeau pozele cu copii filmaţi într-un apartament din cartierul constănţean Tomis Nord. Conform anchetatorilor, cei doi români l-ar fi ajutat pe Guido să racoleze peste 30 de copii sub 14 ani, pe care i-au fotografiat şi filmat în ipostaze indecente. Copiii racolaţi proveneau din familii dezorganizate şi sărace. Ulterior, constănţenii au postat imaginile pe internet, primind pentru fiecare copil racolat contravaloarea sumei de 500 de euro în diferite obiecte de îmbrăcăminte şi aparatură foto.