Extrădată pentru trafic de heroină

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Extrădată pentru trafic de heroină

Eveniment 13 August 2014 / 00:00 1189 accesări

Curtea de Apel Constanța a arestat-o preventiv, ieri, pe Ionela Colbea, de 30 de ani, din Constanța, și a decis extrădarea acesteia în Italia, unde este cercetată pentru trafic de droguri și substanțe psihotrope. Potrivit mandatului european emis pe numele femeii de magistrații Tribunalului din Salerno, pe 18 ianuarie 2010, suspecta ar fi făcut parte dintr-o grupare specializată în traficul de stupefiante, care a acționat în trei orașe din Italia: Battipaglia, Eboli și Napoli. Anchetatorii italieni spun că Ionela Colbea ar fi comis, în perioada aprilie-iunie 2008, 14 fapte de trafic de droguri. Potrivit oamenilor legii, la un moment dat, Ionela Colbea a vândut zece capsule de heroină, după care a împărțit banii cu ceilalți membri ai rețelei. La sfârșitul anului 2009, polițiștii au intrat pe fir și au reușit anihilarea grupului infracțional. Ionela Colbea a apucat să fugă din Italia, înainte de a fi reținută de carabinieri, și s-a întors în România. La scurt timp, ea a fost dată în urmărire prin Interpol, dar oamenii legii nu au găsit-o la niciuna dintre adresele la care se presupunea că locuiește. Luni după-amiază, după mai bine de patru ani și jumătate de căutări, polițiștii constănțeni au reușit să dea de urma ei într-un imobil din comuna Valu lui Traian. Suspecta a fost reținută și prezentată procurorilor Parchetului Curții de Apel Constanța, cu propunere de arestare preventivă. În fața judecătorilor, Ionela Colbea a fost de acord cu cererea de extrădare. Ea riscă o pedeapsă maximă de 20 de ani de închisoare.

Taguri articol


12