Ministerul Sănătății a făcut un anunț extrem de grav: România se confruntă cu o epidemie de rujeolă, 3 dintre copii fiind declarați decedați! Creșterea este mai mult decât alarmantă: de peste 96 de ori în 2016 față de 2015. Astfel, dacă în 2015 au existat doar 7 cazuri confirmate de rujeolă și niciun deces, în acest an, în primele 8 luni, în România s-au înregistrat 675 de cazuri și 3 decese (cel de-al 3-lea caz așteaptă confirmarea). MS condamnă în cei mai duri termeni campaniile iresponsabile împotriva vaccinării copiilor. Apelul MS către părinți este de a respecta calendarul de vaccinare ROR - rubeolă- oreion-rujeolă pentru sănătatea copiilor. Județul nostru este pe harta cazurilor sporadice, fiind declarate 3 cazuri!
În mai mult de jumătate din țară, în primele 8 luni ale acestui an, s-au înregistrat 675 de cazuri confirmate de rujeolă, a anunțat Ministerul Sănătății (MS), într-un comunicat. Extrem de grav este faptul că 2 copii au murit, iar un al 3-lea deces suspect de rujeolă a fost înregistrat zilele trecute, dar se așteaptă confirmarea finală. ”Comparativ cu 2015, creșterea este mai mult decât alarmantă. În tot anul trecut au existat doar 7 cazuri confirmate de rujeolă și niciun deces”, potrivit oficialilor MS.
MS CONDAMNĂ ÎN CEI MAI DURI TERMENI CAMPANIILE IRESPONSABILE ÎMPOTRIVA VACCINĂRII COPIILOR.
”Rezultatele acestora se traduc, de exemplu, în înmulțirea cazurilor de rujeolă de zeci de ori într-un singur an. În România, în ultimii 2 ani, nu au existat probleme majore la aprovizionarea cu vaccinul ROR. Cele 3 cazuri de deces au survenit la copii sub vârsta de 1 an, adică sub vârsta la care se efectuează vaccinarea împotriva rujeolei (vaccinul ROR - rubeolă- oreion-rujeolă). Acești copii au murit inutil și fără sens”, scrie MS. Într-o comunitate cu acoperire optimă a vaccinării, toți copiii sub 1 an sunt protejați de așa-numitul efect de protecție de grup. ”Mai simplu, cei 3 copii decedați ar fi putut fi protejați prin neapariția rujeolei la copiii mai mari, trecuți de vârsta de vaccinare, dacă aceștia ar fi fost vaccinați. Apelul MS către părinți este de a respecta calendarul de vaccinare ROR pentru sănătatea copiilor”, completează MS.
RECOMANDĂRI PENTRU ZONELE AFECTATE!
În zonele afectate, Institutul Național de Sănătate Publică recomandă vaccinarea copiilor la vârsta de 7 luni cu refacerea vaccinului la vârsta normală de 1 an. Distribuția cazurilor pe județe este următoarea: la granița dintre județele Bistrița-Năsăud și Cluj (219 cazuri); în județul Mureș (145 cazuri); în județul Arad (113 cazuri, din care 2 decese la copii cu vârsta sub 1 an); în județul Timiș (71 cazuri, din care 1 deces la copil cu vârsta sub 1 an); în județul Suceava (27 cazuri); în județul Brașov (33 cazuri); în județul Sălaj (7 cazuri); în județul Hunedoara (14 cazuri); în județul Caraș- Severin (13 cazuri); în județul Alba (3 cazuri).
CAZURI SPORADICE!
Cazuri sporadice de rujeolă au fost confirmate la persoane nevaccinate / incomplet vaccinate din București (4 cazuri) și din județele: Bacău (3 cazuri); Bihor (1 caz); Constanța (3 cazuri); Dâmbovița (2 cazuri); Giurgiu (1 caz); Mehedinți (1 caz); Neamț (2 cazuri); Olt (2 cazuri); Sibiu (3 caz); Vaslui (1 caz). Cazuri sporadice înseamnă cazuri ce nu pot fi legate între ele în număr de minimum trei. Până în august, inclusiv în regiunile afectate, au fost recuperați la vaccinare 573 de copii cu vârste între 1 - 15 ani.
REAMINTIM Reamintim că încă din primăvara anului în curs, mai exact în aprilie, MS atrăgea atenția tuturor direcțiilor de sănătate publică să apeleze la mobilizarea, în regim de urgență, pentru desfășurarea campaniilor de vaccinare cu vaccin ROR, în contextul apariției unui focar de rujeolă cu 79 de cazuri confirmate în județele Bistrița și Cluj.
CE SUNT Specialiști ai MS fac cunoscute definițiile bolilor. Astfel, RUJEOLA este o boală infecțioasă extrem de contagioasă, caracterizată prin febră mare, tuse, secreții nazale și oculare și erupție cutanată. „Solicităm ca, la primele simptome, părinții să se prezinte de urgență la medic cu copilul pentru izolarea acestuia și prescrierea tratamentului adecvat bolii și prevenirea complicațiilor acesteia, printre care diareea (gravă mai ales în cazul sugarilor), otita medie, penumonia, encefalita și decesul”, potrivit specialiștilor MS. OREIONUL (parotidita epidemică) este o boală infecţioasă acută, contagioasă, produsă de un virus care determină inflamarea glandelor salivare, cea mai frecventă localizare fiind la nivelul parotidelor. Simptomele includ durerea în gât sau urechi, pierderea poftei de mâncare, febră moderată, tumefierea glandelor parotide. Una din complicațiile majore ale oreionului este afectarea glandelor sexuale ale băieților, dar apar și complicații ale pancreasului și ale sistemului nervos (meningita). RUBEOLA este o boală infecţioasă acută eruptivă, în general benignă când este contractată după naștere. Dacă boala survine în primul trimestru de sarcină, infecția fetală determină malformații congenitale ale fătului sau avort spontan. Menționăm că, în ultima perioadă, tot mai mulți părinți refuză să își mai vaccineze copiii, pe motiv că reacțiile adverse pot fi dezastruoase pentru cei mici, fapt care, însă, nu este demonstrat științific.
Prin vaccinare au fost eradicate o serie de boli și tot prin vaccinare sunt și în continuare prevenite afecțiuni care ar putea da complicații severe sau ar putea declanșa focare, epidemii sau chiar pandemii. Problema este că mulți dintre părinți refuză să își mai vaccineze copiii, pe motiv că reacțiile adverse pot fi extrem de grave pentru cei mici. Așa că preferă riscul în cazul propriilor copii, deși ei, la vârsta celor mici, au fost imunizați.
Citește și:
Focare de rujeolă la copii nevaccinaţi!
Alertă! Focar de rujeolă: vaccinați copiii!