Extrem de sănătos şi delicios! Quiche vegan sau vegetarian

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Extrem de sănătos şi delicios! Quiche vegan sau vegetarian

Culinar 06 Octombrie 2017 / 16:00 5687 accesări

Multă lume dă ochii peste cap când aude de mâncare vegetariană. Nu se poate nega însă că este extrem de sănătoasă. Mai mult decât atât, nu ţi s-a întâmplat să găteşti ceva în casă şi să constaţi că este de o mie de ori mai gustos decât ce ai mâncat în oraş? Ca să nu mai spunem... şi mai sănătos.

Vă prezentăm în continuare o reţetă de quiche vegan sau vegetarian, după sufletul fiecăruia, de la Mindbodygreen.com (preluat de andreearaicu.ro). Poate fi servit ca mic dejun, bruch sau cină. Poate fi congelat pentru mai târziu sau chiar pentru a doua zi.

Ingrediente pentru un quiche vegan de şase porţii

Ingrediente pentru umplutură

4 ouă sau 400 grame tofu

2 linguri ulei de măsline sau de cocos

3/4 cană ceapă roşie, tocată

1/2 cană ardei roşu, tocat

1/4 cană roşii fără seminţe şi coajă, tocate

2 căni spanac, tocat

1 cană ciuperci, feliate

Piper

Sare de mare

1/4 cană brânză Cheddar

Ingrediente pentru crustă

1 cană mei (înmuiat două-patru ore)

2 căni apă

1 lingură ulei de cocos

Preparare:

Dacă foloseşti ouă, bate ouăle într-un bol şi lasă-le deoparte. Dacă foloseşti tofu, scurge-l de lichidul în care a stat şi înfăşoară-l într-un prosop curat, apoi pune-l pe o farfurie. Pune peste el un tocător şi nişte cărţi grele, ca să iasă apa în exces. Taie apoi tofu în bucăţi mai mici şi trece-le prin robotul de bucătărie până devine de o consistenţă cremoasă. Dacă e prea uscat, adaugă nişte apă.

PREPARAREA CRUSTEI:Găteşte într-un vas, pe foc, meiul şi apa, pentru 15-20 de minute, până când apa se absoarbe şimeiul devine moale. Când este gata, ia-l de pe foc şi lasă-l să stea cinci minute, neacoperit, apoi amestecă-l uşor cu o furculiţă. Preîncălzeşte cuptorul la 175 de grade Celsius. Unge o tavă cu diametrul de 22 de centimetri cu ulei şi pune meiul în ea, presând pe fundul tăvii şi pe margini până când îi dai forma unei cruste groase de aproximativ 0,5 centimetri. Dă tava la cuptor.

PREPARAREA UMPLUTURII:Încinge uleiul într-o tigaie şi adaugă ceapa. Găteşte-o până devine transparentă, apoi adaugă ardeiul, roşiile, spanacul şi ciupercile. Găteşte pentru încă cinci-opt minute. Dacă foloseşti tofu, adaugă-l în tigaie şi găteşte-l cinci minute. Dacă foloseşti ouă, mută legumele într-un bol împreună cu ouăle bătute şi amestecă totul. Adaugă şi nişte brânză, în caz că foloseşti, şi pune puţină sare de mare şi sos iute. Pune compoziţia de tofu şi legume sau, după caz, cea de ouă şi legume în crusta de mei. Coace la 170 de grade pentru 15-20 de minute, până când compoziţia devine fermă în mijloc. Mută pe raftul de sus al cuptorului ca să facă o crustă fină, pentru încă două minute. Lasă să se răcească, apoi taie-l în felii.

Taguri articol


12