Dacă nu l-au sancţionat pentru gestul său de a spânzura, la Miercurea Ciuc, un manechin reprezentându-l pe Avram Iancu, extremistul Csibi Barna este încolţit pe linie profesională de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), care l-a notificat pe Csibi Barna să se prezinte, astăzi, la Comisia de disciplină, convocată să analizeze cazul salariatului. Purtătorul de cuvânt al ANAF, Sabina Zereş, a declarat că, în 27 aprilie, a avut loc o primă întâlnire a Comisiei de disciplină din cadrul ANAF pentru a analiza situaţia angajatului Csibi Barna, care nu s-a prezentat la locul de muncă. În altă ordine de idei, sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD) a organizat, ieri, o acţiune de protest în faţa ANAF. „Sindicaliştii protestează faţă de atitudinea unui funcţionar al statului român, subordonatul ANAF, Csibi Barna, care şi-a permis să încalce grav Constituţia, să batjocorească România şi naţiunea română prin spânzurarea la Miercurea Ciuc a unui manechin reprezentându-l pe Avram Iancu. Declaraţiile sale media, rostite exclusiv în limba ungară, deşi pentru orice funcţionar al statului „în România limba oficială este limba română” (Constituţia României, Art. 13) au constituit un îndemn la segregare teritorială pe criterii etnice, la desfiinţarea statului care îl plăteşte, la discriminarea unei majorităţi etnice mult prea indulgente”, a declarat preşedintele SCMD, col. (r) dr. Mircea Dogaru.