Gigantul Exxon Mobile va începe să foreze după petrol în largul Mării Negre, în perimetrul Neptun, autorităţile judeţului Constanţa fiind deja informate oficial în acest sens. În plus, a fost încheiată şi o convenţie cu aeroportul Mihail Kogălniceanu şi cu aerodromul Tuzla, unde vor putea opera două elicoptere pentru angajaţii Exxon. Compania americană s-a asociat cu OMV Petrom în proiectul de exploatare a resurselor de petrol din platforma continentală românească a Mării Negre. Demersul a fost accelerat după ce Guvernul a decis că firmele care derulează lucrări de foraje în această zonă să fie scutite de obligaţia de a obţine autorizaţie de construcţii. Mai exact, autorităţile nu doresc să îi facă pe americani să aştepte (mare surpriză!), întrucât investitorii au adus deja o platformă de foraj de mare gabarit în perimetrul Neptun, iar orice întârziere implică nişte costuri uriaşe. La sfârşitul lui iulie, Guvernul a prelungit cu cinci ani perioada în care OMV Petrom are drept de explorare în perimetrul Mării Negre. Ulterior, oficialul ExxonMobil Exploration and Production România, Ian Fischer, a anunţat că prima sondă de explorare ar putea fi forată la finele anului sau la începutul lui 2012 şi că totalul costurilor aferente etapei de dezvoltare şi producţie a perimetrului petrolier Neptun din Marea Neagră vor fi cuprinse între 3 şi 10 miliarde dolari, dacă faza de explorare se va încheia cu succes.